Asupra Spaniei a căzut o adevărată ploaie de aur și argint în secolele XVI-XVII. Metalele prețioase jefuite din America de Sud au traversat oceanul și au îmbogățit degeaba Spania – pur și simplu aurul s-a scurs în toate direcțiile fără să folosească cu adevărat nimănui.
În secolul al XIX-lea Spania devenise irelevantă în politica mare europeană, o putere de rang secund, incomparabilă cu Marea Britanie sau Franța. Și totuși a avut sute de tone de aur la îndemână, ar fi trebuit să fie cea mai puternică țară europeană. Doar că forța reală stă în alte părți, nu doar în deținerea și exploatarea resurselor naturale. Franța a investit în schimbare socială și a devenit influentă prin exportul de revoluții. Marea Britanie a investit în industrie și a devenit influentă la nivel global printr-o rețea de interdependențe economice. Spania și-a investit aurul în castele și armate inutile care au dus războaie fără obiective clar definite, fără o strategie.
Nu știu în ce măsură resursele naturale ale României sunt aducătoare de prosperitate. Petrolul i-a atras aici pe germani în cele două războaie mondiale. În perioada interbelică redevențele din petrol au fost investite în mare parte într-o cantitate de armament care s-a dovedit insuficientă și inutilă în momentele cheie. Acum gazele din Marea Neagră au pus pe jar pe toată lumea.
Există mai multe modele de administrare a resurselor naturale la nivel strategic. Rusia deține arma nucleară și asta o face stăpâna absolută a propriilor resurse – le exploatează și fructifică așa cum vrea. Statele arabe sunt legate de SUA pentru protecție. În America de Sud bogăția resurselor naturale provoacă sărăcie extremă. Iar în secolul XXI România și-a cumpărat intrarea în clubul select al Uniunii Europene prin cedarea controlului asupra resurselor. Acum povestea pare să se repete.
O inutilă ploaie de aur.
Mare parte a aurului spaniol a fost „accizata” de englezi iar o buna parte este abia secolul acesta recuperata de pe fundul marilor.
Cât a ajuns în Spania însa a fost suficient pentru a o face în acea perioada o tara puternica, abonata la furnizarea de împarati romano-germani.
Un exemplu trist este însa Portugalia – care a decazut si mai mult decât Spania, desi avea si controlul Indiilor de Est, si al Chinei si Indiei maritime – era atât de puternica încât a obtinut de la papa ceea ce azi se numeste Brazilia fara a trimite vreo forta expeditionara costisitoare. Iar Portugalia a fost ultima tara din Europa care mai avea colonii (alea ale Angliei se numesc dominioane, nu mai sunt colonii).
Soarta altora nu ne încânta si nu ne ajuta cu nimic, daca nu învatam nimic si o repetam periodic, asa, precum crizele financiare. A bon entendeur, salut!
Au mai pățit-o și alții dar și-au revenit: https://en.wikipedia.org/wiki/Dutch_disease
ai vreo acoperire cand afirmi ca Romania a cedat controlul asupra resurselor in schimbul intrarii in UE?
doar bârfe cu trei urechi de prin presă
Da, aurul BNR pitit la Tismana. Era să dea de belea de la aurul ăla.
Nu am avut si nu avem o companie nationala capabila sa exploateze resursele si sa le distibuie.Deci nu s-a inchis lantul economic-exploatare-transport-vanzare.
Nu avem strategie/doctrină națională în primul rând. Bașca apoi oameni= români care să ne conducă în sensul doctrinei naționale- care de bună seamă implică și resursele naturale, și ceea ce se investește cu veniturile respective.
Pe vremea lui Ceaușescu am avut o doctrină națională în mare parte bună, dar în ultimii ani exagerările au fost mari. Nici conducerea n-a mai fost în sensul doctrinei, nici oamenii n-au mai achiesat la calea aleasă, deoarece deviase practic.
Aurul spaniol din lumea noua a contat destul de putin si s-a epuizat repede. Impresionanta a fost cu adevarat productia de argint, care a inundat Europa, provocand o inflatie galopanta. Accizarea de catre englezi a bogatiilor spaniole nu a contat chiar atat de mult. E multa exagerare in povestea asta. Drake a fost un tantar suparator si atat, englezii au provocat costuri, reducand profitul, dar nu au pus in pericol suprematia navala spaniola. Chiar si dupa esecul invicibilei Armada, care a fost mai degraba un accident datorat factorilor metrorologici si nu firavei flote engleze, flota spaniola si-a mentinut suprematia in Atlantic. Anglia elisabetana era inca o putere de mana a doua, iar pirateria era de fapt arma celor slabi. Momentul de cotitura a fost dezastrul de la Matanzas, dar din acel moment suprematia a trecut in mainile olandezilor. In sec. XVI si inceputul celui urmator, Spania a fost intr-adevar marea putere europeana. Infanteria sa, tercio, a fost socotita pentru mai mult de un secol invincibila. Francezii se vaitau ca timp de 130 de ani, intre batalia de la Ravenna si cea de la Rocroy nu au castigat nici macar o batalie decisiva, care sa isi merite numele.
Portugalia nu si-a obtinut drepturile asupra Braziliei(care nici nu fusese inca descoperita) de la papa ci prin negocirea direct cu Spania a tratatului de la Tordesillas. Papa acordase cu un an inainte prin bula „inter caetera” zona respectiva Spaniei.
Atat economia Portugaliei cat si cea a Spaniei au fost asfixiate de bogatia coloniilor. Pierderea lor ar fi fost o binecuvantare economica daca nu ar fi venit prea tarziu, cand nu mai era mai nimic de salvat. Economia Spaniei dinaintea marilor descoperiri era una chiar dezvoltata, cu o bogata activitate manufacturiera si o dezvoltata industrie metalurgica. Anglia din epoca respectiva era o comparabil o tara inapoiata.