Securiștii aveau un simț al umorului al lor, extrem de specific. Să luăm cazul colonelului Mișu Dulgheru, primul anchetator al lotului Pătrășcanu, fără rezultate deosebite în anchetă.
La un moment dat, prin 1952, Mișu Dulgheru a primit un telefon de la un șef al său care-i zicea să meargă urgent la închisoarea de pe strada Uranus unde trebuia să se ocupe de ”cazarea” unui personaj important. Colonelul Dulgheru, disciplinat, îl sună pe șeful Securității, tiraspoleanul Gheorghe Pintilie să ceară detalii suplimentare despre misiune. Pintilie îi zice ceva de genul ”Cum, n-ai plecat? Fugi repede, e treabă importantă, trebuie să alegi celula unde îl băgăm pe ăsta!”
Așa că tovarășul colonel Mișu Dulgheru se suie în mașină și dă fuga la închisoarea de pe strada Uranus – unde află că personajul care trebuia cazat urgent era el însuși. Nu știm dacă a putut să-și aleagă celula, dar a stat în închisoare vreo 4 ani.
A scăpat ușor, dacă ne gândim la Pătrășcanu sau Foriș. Lupta pentru putere a fost la fel de sângeroasă ca și lupta cu „dușmanii poporului”.
Din câte am înteles eu, nenea Dulgheru (Dulbergher) fusese sapat de Mazuru, rivalul sau cu privire la linguseala lui Pintilie.
Întrucât „colegul” Dinca îl reclamase pe Misulica mai sus, primeste de la Mazuru urmatoarea replica: „…a înteles ca acesta [=Pintilie] îl sprijina si încurajeaza în atitudinea sa pe Dulgheru, deoarece îi plac foarte mult glumele pe care le spune”.
Citatul e din Bationul cruzimii de M Oprea.
Probabil i s-au întors „glumele”.
Sinistre glume! Ca si ei, de fapt.