Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, Editura Litera, 2017.
În 1945 sovieticii au colectat din Basarabia 272.000 tone cereale, planul pentru 1946 a fost de 265.000 tone cereale, redus la 162.000 de tone – plan care a fost îndeplinit 101,5%. Apoi a început foametea. Producția anului 1939 a fost de cca 671.000 de tone de cereale în Basarabia, doar că trebuie luate în calcul pentru anii 1945-1946 dezorganizarea de după război, începutul cooperativizării și seceta din acei ani. Care a fost producția de cereale totală din care au fost luate 162.000 de tone? Rămâne să mai cercetez.
Cifre incomplete
Primele cazuri de canibalism au fost înregistrate de autoritățile sovietice în vara anului 1946, însă vârful a fost atins în decursul iernii, mai ales în primele luni ale anului 1947. Funcționarii sovietici erau reticenți în a încredința hârtiei astfel de informații.
Statistica cazurilor de canibalism din documentele publicate nu este sub nici o formă una completă. Există de exemplu un raport al unui comunist rus aterizat în Basarabia care a fost șocat de ceea ce a văzut în Găgăuzia. El relatează despre strângerea a 73 de cadavre ascunse prin gospodării, majoritatea acestor cadavre fiind incomplete. Nu am inclus această cifră în calculele de mai jos, doar cele 4 cazuri de canibalism certe atestate de acest rus. Alte documente vorbesc la modul general despre fenomenul canibalismului, uneori se amintește faptul că nu toate aceste cazuri au fost înregistrate.
Statistica dezumanizării
Cum ziceam, cifrele. În cele 66 de cazuri de canibalism menționate în documentele sovietice au fost implicate 102 persoane care au mâncat carne de om. Au fost săvârșite 49 de omoruri: 45 de copii cu vârste între câteva zile până la 16 ani; 4 adulți (3 bătrâni peste 60 ani, o femeie de 35 de ani). Am găsit 17 cazuri copii răpiți de la vecini sau de pe stradă, uciși și mâncați; în alte 17 cazuri părinții au fost cei și-au ucis și mâncat copii (în unele cazuri câte 2-3 copii uciși în aceeași familie). Documentele mai atestă consumarea integrală sau parțială a 37 cadavre, din care 12 luate din cimitire, restul cadavre ale rudelor pe care nu le îngropau.
Aveau loc consilii de familie în care se decidea cine va fi ucis și mâncat. Sunt numeroase cazurile de canibalism în serie, descoperite doar accidental. Un bărbat ajunge la concluzia că vecina lui era prea grasă – o cheamă la el acasă, o ucide și o mănâncă împreună cu familia. Scenele descrise la interogatorii sunt delirante: la uciderea unui copil mama ia o strachină, să nu murdărească patul cu sânge. Unele familii amână îngroparea rudelor moarte de foame și până la urmă le mănâncă; în alte cazuri vecinii fură cadavrele celor decedați, întregi sau pe bucăți. Un bărbat ajunge la pușcărie din alte cauze cu mâna surorii sale în buzunar – declară senin că aceasta murise recent și a luat-o ca să aibă ce mânca.
Minciuna sovietică
Reacția autorităților sovietice a fost una tipică. La ședințele de partid prelucrările sunau cam așa: ”Comitetul județean de partid consideră că prezența canibalismului exercită o influență negativă asupra stărilor de spirit politico-morale ale populației și este folosită de elementele chiaburești-naționaliste în activitatea lor antisovietică dușmănoasă”. O expertiză medicală încearcă să-i scoată de nebuni pe câțiva oameni care participaseră la acte de canibalism.
În sfârșit, am făcut o hartă în care am plasat pe raioane cazurile de canibalism atestate documentar. Centrul și sudul Basarabiei au fost cele mai afectate. Ce mă șochează este faptul că cele mai multe cazuri de canibalism au fost atestate în regiunea găgăuză – cea mai rusofilă și nostalgică după trecutul sovietic regiune din actuala Republică Moldova.
Sunt sigur că aceste cifre reprezintă un minim, că fenomenul canibalismului în timpul foametei provocate de sovietici a fost mult mai răspândit în Basarabia. A fost un experiment de dezumanizare care a lăsat în urma sa o populație cu coloana vertebrală frântă.
Sovieticii aveau deja experienţă, mai încercaseră în trecut să extermine cîteva popoare prin foamete între 1930-1933. Nici pe mine nu m-ar mira să aflăm că statistica din Basarabia e cu cel puţin un ordin de mărime mai mare.
Referitor la cele 162.000 de tone de cereale, bănuiala mea e că acestea le-au fost luate strict „duşmanilor de clasă”, fiind mai eficiente şi mai devastatoare decît deportările.
Asta înseamnă că au exista cazuri de canibalism şi-n timpul Foametei din Ucraina?
Da, la ei am aflat prima data despre aceasta situatie.
Surprinzator este ca Ucraina a tinut tot cu Rusia, desi au fost cazuri, si nu putine, când populatia i-a ajutat pe nemti în razboi. Da<ca nu ma însel, circula un fel de anecdota despre un ofiter ucrainean care a fost întrebat cu cina sa tina, cu dictatorul de Stalin sau cu dictatorul Hitler. Raspunsul lui a fost cu Stalin, iar motivul ca macar vorbeste aceeasi limba.
Despre foamete din Basarabia am citit câte ceva, mai ales sub forma de amintiri – am retinut doar ca familiile care aveau vaca au supravietuit, cele fara au murit.
Sa nu-i utam nici pe moldovenii nostri care erau activisti, уполномоченные – ei confiscau grinele, porumbul de la consateni, fara prezenta militarilor sovetici.
Ma adresez istoricilor – trebuie de elaborat lista cine confisca painea in fiecare sat. Oamenii din sat i-i tin minte. In satul meu natal au fost doar doi caini consateni care confiscau totul. Dar pe la rudele lor nu mergeau cu confiscatul.
De ce aspectul acsta cine confisca grinele nu e analizat deloc?! De ce toti se axeaza doar la urmarile groaznice? de ce nu se analizeaza si cine a contribuit la foamete in FIECARE SAT?
Promovez sa fie analizata si acest segment al foametei – de la el totul a inceput!
Anecdotic se stia de multa vreme despre respectivele cazuri, ca si despre consecintele foametei din Ucraina. Problema e ca, desi au aparut documentele ca cele din link-ul tau, asumarea este inca foarte departe.
Daca in localitatea bunicilor mei au existat cel putin 2 cazuri cunoscute de toti consatenii, atunci, extrapoland la nivel national, sigur au fost cazuri in fiecare localitate. Si satul bunicilor era pe malul Nistrului unde, cel putin se gasea papura si alte ierburi. Ce sa mai zicem de satele din zonele centrale ale Basarabiei.