Este foarte populară teza ”românii au avut noroc în 1918”. O teză foarte perversă, îi scoate pe români în afara istoriei: au stat și ei pe marginea drumului cu un deget în ureche în timp ce evenimentele treceau pe lângă ei.
Apoi vine un alt corolar: dacă anul 1918 a fost rezultatul unui joc al șansei, fără vreun merit al românilor atunci tot ce s-a făcut în 1918 poate fi răsturnat prin ceva muncă, iar dacă mai apare și ceva ghinion pentru români cu atât mai bine. Românii ”au avut noroc”, ”românilor li s-au dat Transilvania, Bucovina, Basarabia”. Cine a dat poate să și ia înapoi, cine a primit pe baza norocului nu prea merită darul.
Teza nu este doar perversă, este și complet falsă. Stelian Tănase zice într-un interviu că principalele coordonate ale ”norocului” românilor din 1918 au fost dispariția imperiilor și faptul că România era de partea Antantei. Să le luăm pe rând.
Dispariția imperiilor – mai ales cel Austro-Ungar și cel Țarist. Ambele structuri au ocolit cu dibăcie transformările din secolul al XIX-lea, mai ales pe cele din Marea Britanie și Franța, nu degeaba Rusia țaristă și Austro-Ungaria au fost apropiate din punct de vedere ideologic (Sfânta Alianță de după războaiele napoleoniene) deși din punct de vedere militar și geo-strategic nu prea aveau multe în comun. Pe foarte scurt structurile politice ale celor două imperii erau lipsite de legitimitate și se îndreptau spre colaps chiar și în lipsa unui conflict de talia Primului Război Mondial.
Nu se prea poate spune că disoluția acestor imperii a fost exclusiv un joc al șansei. De acord, statul român nu a avut forța sau capacitățile pentru a influența conștient și decisiv această evoluție. Însă simpla existență a unui stat român era o șansă și ancoră pentru românii din aceste imperii. Din cercurile naționaliste de la București făceau parte sute de emigranți din Transilvania, Bucovina și Basarabia. Românii din aceste provincii (mai mult sau mai puțin) erau organizați și militau pentru drepturi naționale. Nu a fost ca și cum dispariția imperiilor a aruncat niște provincii în poala României, conform unui noroc pur.
Apartenența României la Antantă a fost o decizie conștientă, nu a fost o aruncare de zaruri. A fost un calcul politic, au existat susținători și opozanți, a fost o dezbatere. Ieșirea României din război în primăvara anului 1918 a fost singura decizie posibilă, doar cine nu știe geografie și nu cunoaște evoluția evenimentelor poate spune altceva: în acel moment România era înconjurată din toate părțile, după ce germanii cuceriseră Ucraina și ajunseseră la Odessa.
Unirea Basarabiei nu a fost un noroc sau un cadou de la germani. Armata română a intrat în Basarabia în urma unei tentative de lovitură de stat organizată de bolșevici, după debarcarea unui desant de revoluționari și agitatori trimiși special de Lenin. Bucovina era pe cale să fie anexată de ucraineni. Iar în Transilvania unirea a fost decisă sub protecția soldaților români din armata austro-ungară înrolați în Gărzile Naționale coordonate de politicienii români ardeleni. Nici vorbă de noroc, o suită de decizii conștiente.
Norocul a constat în altceva:
anume ca facând pace separata, asa cum NU ne angajasem la începutul campaniei, am iesit din clauzele Antantei.
S-a tot argumentat ca nimeni nu ne-a dat vreo mâna de ajutor atunci când am avut nevoie cel mai mult (de parca se astepta cineva la dezastrul de la Turtucaia?), adica nici ei nu si-au respectat clauzele, dar se uita lejer ca mare parte a armatei tariste lupta cot la cot cu noi în tara noastra pentru cauza noastra (si a lor). Doua regimente spuneti? Da’ de unde, raportul a fost cam de 30:70.
Deci Antanta a avut motive sa ne critice pentru „dezertare”, dar am scos-o la capat.
Dar, în principiu, spre deosebire de trecutul razboi, nimeni nu ne-a dat nimic, dimpotriva, unirile (BS, TR) au fost facute contra vointei marilor puteri (si ne-a costat înca un razboi local în Ungaria, o lupta de gherila în Basarabia si, desigur, tezaurul). Marile puteri au considerat România ca „iredentista” pentru ca aspira la teritorii care nu- apartineau.
Este un subiect delicat si nu-i de mirare ca nu este atins de nimeni, la cum lucreaza internetul la noi – cuplat cu „inteligenta” mistretului carpatin, orice fraza este rasucita si deviata din sensul ei ca sa sune eventual contrariul: de aceea putini sunt aceia care se încumeta a lua taurul de coarne.
Un articol: http://www.contributors.ro/editorial/ce-n-au-promis-romanii-ungurilor-la-alba-iulia
L-am văzut, probabil cea mai coerentă și completă colecție de teze perverse.
Au existat foarte multi romani de elita in toate provinciile.