Din puţinele izvoare scrise care se referă la acest subiect reiese că nu se fereau foarte tare de apă şi săpun. Pe la 1500 şi puţin, voievodul Radu cel Mare îl trimitea la Braşov pe boierul Oancea să-i cumpere săpun în valoare de 35 de florini (aproximativ 280 grame de aur) – o cantitate zdravănă, iar cu săpunul nu prea ai ce face altceva decât să te speli sau să speli hainele.
În aceeaşi perioadă, principele Mircea, fiul domnitorului Mihnea cel Rău, îşi trecea în catastiful de cheltuieli de la Braşov achiziţionarea de săpun, dar şi achitarea unor servicii ce ţin de igiena personală: „pentru spălat” sună o însemnare, deşi nu e clar ce anume; în altă loc notează că a trimis perne la spălat sau cămăşi. Principele Mircea şi-a cumpărat şi „un ibric pentru spălat”, dar şi „verigi pentru ieşitoare” – iar nu e foarte limpede despre ce a fost vorba, în orice caz, avea de-a face cu groapa din fundul curţii.
Ar trebui cumva sistematizate descoperirile arheologice de conducte şi săli de baie, care nu sunt chiar puţine şi puse laolaltă cu relatările scrise despre obiceiurile de igienă ale românilor din evul mediu. S-ar mai împrăştia impresia falsă că medievalii erau nişte nespălaţi plini de râie pe care ţopăiau păduchii.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Aiurea. Numai japonezii se spălau, am citit eu în Shogun.
Multumesc, am ris cu lacrami mai ales ca imi vine in minte si varianta lui Ioan Gyuri Pascu! Dar sa nu uitam ca IPS Anania vorbea despre paduchii soldatilor lui Carol cel Mare. Deci poate nu s-ar gresi daca s-ar nuanta cocnluziile in privinta medievalilor romani, nu a celor in general…?
Am văzut o asemenea cercetare a igienei în Evul Mediu la un arhitect maghiar; luase la puricat stampe medievale care reprezentau interioare de locuințe. A găsit foarte multe imagini cu camere de baie și obiecte destinate spălatului, a tras concluzii interesante. Evident, era vorba de igiena persoanelor cu stare materială bună, ale căror reședințe erau reprezentate. Nu îmi amintesc numele lui, o să îl caut.
„Verigile pentru ieșitoare” erau acele inele metalice de care se ajuta omul să se ridice de pe…mă rog, gaură. Puținele „ieșitori” ce ne-au rămas de prin sec. XVII-XVIII erau așa-numitele azi „wc-uri turcești”, fără „tron”. Două asemenea instalații se pot vedea la Muzeul Satului de la Curtișoara/ Gorj- una la Cula Cornoiu și alta la Casa Tg-Cărbunești.
Interesant! Mai insistati cu aceasta informatie. Sa stie cat mai multi care ne denigreaza.
In Evul Mediu Anglia si alte tari din Vest erau mult mai imputite.
Culmea este ca faptul ca erau mai imputite este usor de demonstrat: Anglia, Franta, etc. aveau o populatie urbanizata mult mai mare decat a Romaniei, iar orasele medievale, lipsite de canalizare pe atunci, erau focare de infectie, pentru ca toata lumea arunca continutul vasului cu „nevoi” in strada, chiar daca sau mai ales daca statea la etaj. Urma acestui obicei a ramas in engleza prin expresia „going to the loo”= „a merge la umblatoare” pentru ca „loo” strigau cei care aruncau vasul pe geam, „loo” fiind de fapt exprimarea engleza pentru „l’eau”=”apa” in franceza (in engleza se regasesc foarte multe cuvinte din franceza dupa cucerirea normanda). Nu era chiar apa, dar poate ca asta e umor englezesc…
Industria parfumurilor a luat o amploare deosebita mai ales in Franta incepand cu secolul XIV, fiind foarte cerute de nobilii francezi, pentru a combate mirosurile corpului (citeste – putoarea), din pricina lipsei de higiena, adica nu prea faceau baie.
Se stie ca din cauza utilizarii perucilor, la curtea Frantei au proliferat „culturile” de paduchi.
In Anglia, chiar si la Londra, pina dupa secolul XVIII, fecalele si urina erau aruncate pe fereastra in rigolele care margineau strazile…
Asa ca occidentalii trebuie sa faca „ciocu’ mic”…
Exista si celebra bacheta, de multe ori din fildes, pentru scarpinatul pe sub peruca….
Am uitat sa mai spu ceva:
Eram copil, mergeam in vizita la stra-bunica (mama bunicului meu din partea mamei), si avea in curte pe langa grajd, un WC facut din lemn, care avea un scaun pentru adulti si unul mic pentru copii.
Stra-bunica ne povestea ca acel WC a fost construit de bunicul ei… (deci cu aproape o suta de ani inainte de nasterea stra-bunicii…).
Asta se intampla prin 1948-49, intr-un catun numit Dealul Babii.
Stra-bunica mea se nascuse in 1872 si a murit in 1973 la 101 ani…
Ca să vezi ce însemna „ieșeală” pe vremea aia!
O prostie de reportaj, inainte lumea nu se spala cu sapun, foloseau doar apa. Apa e mai mult decat suficienta pentru igiena corpului, sapunul se folosea doar la spalat haine si nu multi isi permiteau sa foloseasca grasimea ca sa faca sapun, foamea era o grija mai mare atunci. Chiar si in actualitate sunt multe persoane care folosesc doar apa pentru igiena din cauza alergiilor la sapun si zic ca diferenta nu se simte.
Daca oamenii nu aveau sapun, dus, cada sau loc special ca sa se spele asta nu inseamna ca erau nespalati.
Despre ce reportaj vorbesti? N-am vazut nici-un reportaj…
Fabricarea săpunului la ţară este cunoscuta de sute de ani.
Se facea din grasime animala si cenusa rezultata din arderea lemnului.
De asemenea mai era fabricat din grasime animala si cenusa rezultata din arderea plantei „săpunariţa” (saponaria officinalis) de unde si numele de „săpun”.
Mai de mult la ţară, oamenii se frecau pe maini cu săpunariţă a carui suc este ca un detergent natural si se clateau cu apa.
Asta pentru „specialistul” de mai sus.
Săpunul ca săpunul, dar acum ne silesc unii să folosim mai intens crema de gălbenele. C-aşa e la ei.
Nu lipsa sapunului sau a uneltelor de spalat era cauza nespalarii, ci lipsa timpului.
La tara, unde lucrurile nu prea s-au schimbat de zeci poate sute de ani, unde femeia era stapâna, spalatul (hainelor si familiei) era una din îndatoririle ei. Iar când nu era timp de asa ceva, din cauza treburilor agricole (care le ocupa tot timpul), spalatul se transforma, mai ales la copii, în scaldat.
Sigur, mostre de curatenie nu era nimeni pe atunci, si, în ciuda avansarii tehnologice, nici azi nu pare a fi o regula. Singura rpe care am descoperit-o eu este cea geografica – curatenia scade de sus în jos, adica de la nord la sud. De asemenea, variaza foarte putin (pe orizontala/paralela) cu venitul familiei/persoanei, ci mai mult cu cultura familiala si anturaj (cei care stau „între oameni” se spala, de voie de nevoie, mai mult decât cei „singuratici”.
Faptul ca un domnitor si un principe au cumparat sapun de la „nemti” nu spune nimic de igiena populatiei, majoritar rurale, traitoare in bordeie. Demonstreaza doar faptul ca tehnologia sau materia prima necesara fabricarii sapunului adevarat era necunoscuta in zona lor si inaccesibila populatiei. Asta nu inseamna totusi ca populatia nu avea alte metode de a se spala pe ei si hainele lor ( sapunarita, lesie etc)
Bunica a folosit lesie pana prin anii ’70 pentru ca – spunea ea – ies rufele mai albe (lesia ii rodea mainile, dar n-a acceptat sa spele cu detergent). Folosea sapunul de casa doar pentru spalatul corpului/capului cu apa de ploaie si n-a avut in viata ei matreata. Poate ca domnii romani voiau sapun nemtesc pentru ca era parfumat, mai stii? Produsele de lux n-au lipsit niciodata de la curtile domnitorilor nostri, ba aveau chiar monopol, negustorii nu aveau voie sa vanda pana ce domnul nu vedea el mai intai marfa si isi alegea ce-i placea.
De fapt, şi asta o spun istoricii serioşi, în Evul Mediu occidental propriu-zis, era cavalerilor şi a turnirelor (800 d. Hr. – 1300 d.Hr), oamenii încă mai ţineau minte obiceiul îmbăiatului, „din moşi-strămoşi” sau din epoca romană, şi îndeplineau această activitate atunci când şi-o puteau permite.
Mizeria, păduchii, închiderea în masă a băilor publice din oraşele europene au venit după epoca Marii Ciume din 1348, şi nu din lipsa săpunului, ci din lipsa lemnului. E nevoie de lemn de foc pentru a încălzi apa, iar concentrarea populaţiei în oraşe şi restrângerea pădurilor au făcut ca lemnul să devină prea scump şi rar pentru astfel de întrebuinţări.
În ţările care au avut lemn la discreţie (Finlanda, ţările scandinave, regatul Poloniei şi Lituaniei, Rusia ţaristă) băile obişnuite şi cele cu aburi nu au dispărut niciodată, nici chiar în cele mai mizerabile epoci.
Regina Elisabeta I a Angliei se lauda ca ea se spala de patru ori pe an (spre deosebire de supusii maiestatii sale, care foloseau apa doar in iunie, baia fiind utilizata pe rand de sot, sotie, bunici, copii, de unde expresia „Vezi sa nu arunci si copilul odata cu apa”, praslea familiei spalandu-se ultimul in apa devenita neagra :-P ). In aceeasi epoca un oras mare ca Brasovul avea zeci de bai publice (cu paduri la discretie, evident) iar un calator strain la curtea lui Brancoveanu remarca nemultumit ca era nevoit sa iasa noaptea din camera daca il taia oaresce, pentru ca oala era intr-o camaruta separata, si observa ca uneori oamenii raceau/se imbolnaveau pentru ca ieseau noaptea afara din camera incalzita, in loc sa-si tina oala sub pat. Sa nu uitam iar ca romanii au portul popular alb – camasi, pantaloni de sarbatoare, etc. – si ca albul era alb, adica munceau romancele noastre la spalat la rau de le sareau capacele, pentru ca mergeau in fiecare duminica la biserica si nu puteau intra acolo nespalate, dupa o intreaga saptamana de munca grea! Ca au existat multe cazuri de romani nespalati, iar e adevarat: dar asta pentru ca erau atat de saraci incat aveau o singura camasa, iar in Ardeal a mai fost si interdictia ungurimii ca romanii sa foloseasca baile publice si apa grofilor! Dupa ce-i obligau sa stea nespalati cu lunile si-i munceau din greu, ii acuzau ca nu se spala, de unde vorba „valah imputit” care e perpetuata pana azi.
Observatie: vorbim, evident, de fenomenul general, nu de cazurile particulare de insi certati cu apa si sapunul. Nu de alta, dar sapunul e inventie antica de pe la sumerieni si egipteni citire.
Pingback:Cât de nespălaţi erau românii în evul mediu? | NapocaNews