Merită să știm cum se desfășurau alegerile în anul 1875, conform relatării lui Constantin Bacalbașa din „Bucureștii de altădată”:
Conform bunului obicei al pământului biurourile provizorii se luau cu asalt. Cei cari veneau mai de vreme și de obiceiu era poliția ocupau localul și împiedicau pe adversari să pătrundă. În aceste condiții biuroul definitiv era întotdeauna al primului ocupant. Apoi, cum alegerile durau câte 2 zile, peste noapte se opera frauda și alegerea era, aproape fără excepție, în favoarea partidului care luase biuroul.
Pentru alegerea colegiului al 3-lea din Bucuresti (Ilfov) poliția a putut pune mâna pe biurourile culorilor: negru, galben și albastru, cat și pe cele 2 secții unde votau ruralii. Însa biuroul central al culoarei de roșu cât și biuroul coloarei de verde fură luate de liberali.
La roșu președinte al biuroului a fost ales Pantazi Ghica, om de litere și frate al lui Ion Ghica. La verde, însă, a fost bătaie mare. Grigore Serurie, vechi elector și admirabil organizator politic, își disciplinase perfect culoarea. Dis de dimineață, de cu noapte chiar, ocupă localul de vot cu 150 de partizani. Când au venit adversarii au găsit localul plin. O luptă disperată s-a dat. Biuroul fiind la etaj, oamenii poliției în cap cu bătăușii s-au urcat sus în iureș, dar cei de sus, înarmați cu bastoane și cu ardei pisat, răspundeau chiorînd pe asaltatori. Îmi amintesc că se vorbea atunci de un fierar care făcuse minuni de vitejie respingând el singur atacul bătăușilor celor mai dârji.
Bătăușii, văzând că nu pot izbuti să ocupe biuroul, au schimbat tactica: s-au dat jos și au început să bombardeze pe cei dinăuntru cu pietre și cărămizi. Toate geamurile localului au fost sparte precum și câteva capete. Dar biuroul a rămas în mâna lui Serurie.
Dându-se alarma a dat fuga la fața locului șeful suprem al bandelor, vestitul Popa Tache. Dar marele elector a avut o soartă destul de tristă. Liberalii îI pândeau și îl așteptau. De îndată ce Popa Tache apăru, agenții liberalilor îl atacară aruncându-i cu ardei pisat în ochi. Bietul popă abia a putut să scape de o zdravănă păruială trecând Dâmbovița cu picioarele.
Eu fiind invalid n-am putut participa la luptele din ziua aceea. Eram internat în Institutul Heliade și directorul Ștefan Velescu care avea răspunderea, m-a împiedicat să ies. Apoi d-rul Felix, care a fost chemat să mă îngrijească mi-a interzis de asemenea să părăsesc odaia. Afară de cap care era rănit aveam brațul stâng umflat, brațul cu care îmi apărasem capul. (n.b.: Autorul participase la campania electorală dinaintea zilei alegerilor.)
Dar în oraș au fost drame. La culoarea de galben a fost bătaie mare și șarje de cavalerie. Fiindcă poliția ocupase biuroul, iar bandele alungau pe alegători de la vot, aceștia în număr de peste 300 au dat asalt localului. Atunci au fost chemați jandarmii călări cari au venit în cap cu comandantul lor, căpitanul Tulea. Căpitanul Tulea primind ordinul să șarjeze pe alegători, unul dintre aceștia, un croitor, văzându-se amenințat că să fie răsturnat de calul acestuia îi apucă calul de dârlogi: căpitanul Tulea ripostă cu o lovitură de sabie, crestându-i urechea.
