În primul rând pentru că este un film ideologizat. Aferim! este un film pretins istoric cu mesaj politic contemporan, nu văd nici o diferenţă faţă de filmele ceauşiste cu ingineri care respectă etica şi morala socialistă.
Probabil pentru acest mesaj ideologic a primit premiul al doilea la Festivalul de film de la Berlin. Dacă chiar ar fi fost un film bun, poate lua premiul întâi. Însă este prost regizat şi prost jucat, nu avea cum să ajungă mai sus de locul al doilea. Firul poveştii este întrerupt de scene înghesuite pentru a completa mesajul ideologic, actorii joacă de parcă au fost obligaţi cu pistolul la ceafă să îşi accepte rolurile. Voci sparte, neconvingătoare. Totuşi, este primul film românesc în care se pot înţelege dialogurile, felicitări celui responsabil de coloana sonoră.
În rest nimic nou: românii au fost nişte brute barbare, ipocrite şi laşe, habotnici acoperiţi de un strat gros de jeg. Este refăcută pe invers seria istorică a lui Sergiu Nicolaescu, de la daci la Al Doilea Război Mondial – Aferim! ne prezintă antecedentele istorice pentru „De ce bat clopotele Mitică?”, „4, 3, 2” şi „După dealuri”. Mă aştept să apară cât de curând la un film biografic cu Ştefan cel Mare, varianta „interzis minorilor”.
Fără să ţină seama de faptul că insistenţa pe mesajul ideologic distruge filmul, în mod automat a fost lăudat de toţi aderenţii corectitudinii politice extreme şi mulţi alţi rătăciţi pe Internet. Substratul ideologic merită un comentariu mai amplu, rămâne să-l fac data viitoare.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
N-am vazut (inca) filmul dar chiar asa de prost nu poate sa fie daca a luat locul doi la Berlin. Nu ti-a placut tie, iar asta e cu totul altceva. Arta e subiectiva, nu sunt baremuri clare ca la atletism… dar dupa cum zici, nici mie n-o sa-mi placa :)
Mai, voi ma faceti sa vad filmul asta! (doar ca sa-l pot comenta negativ in cunostinta de cauza :-P Si zau ca n-am chef sa dau banii pe bilet!)
Astfel de filme, daca e sa acreditam teoria conspiratiei, nu sunt niciodata proaste – daca ar fi proaste, ideea subliminala pe care, conform acestor teorii, filmul încearca sa o bage pe usa din dos a creierului nu ar reusi iar stratagema ar da gres.
Doar fiindcă se bazează pe documentele epocii despre starea mizerabilă din toate punctele de vedere a clerului ortodox nu trebuie să te simți vexat (tu ca iubitor de ortodoxie românească) și să declari un impecabil fim istoric, ca prost. Fi sincer cu tine însuți și recunoaște că asta te-a supărat. Și n-ai argumente să spui că nu era așa (cu clerul, în epocă). Asta dacă te socoți un istoric adevărat.
Modul în care este tratat clerul ortodox face parte din alt comentariu.
Este un film prost cu un mesaj abject, nu are nicio legatura cu perioada, doar cu inducerea in eroare.
Aseara am vazut „filmul” la cinematograf.
Este clar o propaganda antiromaneasca conform careia stramosii nostri de acum 180 de ani au fost niste barbari cruzi si jegosi.
Nu stiu pe ce se bazeaza tipii astia care au facut insiruirea asta fara noima de imagini. Nu cred ca asa a fost cum prezinta ei lucrurile.
Brutalitatea si obscenitatea limbajului socheaza. Mi-a fost rusine de sotia mea ca am dus-o la asa o porcarie.
Inteleg ca „filmul” a avut o finantare europeana generoasa. Probabil ca si „contractul” de finantare a prevazut defaimarea romanilor.
trist ca se pistoneaza atat de mult pe propaganda antiromaneasca (culmea! tot de catre romani), la fel de trist ca in cazul Boia cu acelas gen de accente antiromanesti din „Istorie si mit….!?”
…am citit articolele de pe blog cu tag „romi” & co si cam banuiesc ce vrei sa spui despre ideologia filmului…, dar n-ai vrea mai bine sa nu banuiesc si sa faci articolul asa cum zici ca ai sa il faci? :) spor la munca!