De ce ține getul sabia ca pe tigaie?!?

O să-mi bat câteva cuie-n cap cu textul ăsta, dar asta e viața, ne-am plictisi fără cuie-n cap. Noul val de ilustratori de scene istorice se diferențiază de vechiul val (de principiu Valentin Tănase, cel care a ilustrat celebrele „Povestiri istorice” ale lui Dumitru Almaș) prin faptul că ei ilustrează „corect”, fără influențe de partid și cu o solidă documentare la bibliotecă. În sfârșit, când am pus sub semnul întrebării „corectitudinea” unor ilustrații ale lui Radu Oltean m-am trezit cu o căldare de zoaie în cap (aici). Să repetăm.

Radu Oltean a publicat recent volumul „Geții lui Burebista și lumea lor” la editura Humanitas, o carte a cărei copertă zbiară la mine că autorul nu prea știe multe despre subiectele pe care le ilustrează. Pe copertă avem o căpetenie getă/ celtă care are o mare problemă: ține sabia ca pe tigaie, cu lama paralelă cu solul.

De ce ar ține un războinic get sabia așa? Are încheietura mâinii frântă? Nu știe să țină o sabie? Și totuși, ce căpetenie care asediază o cetate riscă să se facă de râs în fața războinicilor? Cel mai probabil autorul ilustrației nu a auzit de „alinierea tăișului”, concept fundamental în Historical European Martial Arts (căutați pe Youtube HEMA și vedeți ce fac unii băieți serioși).

Cartea a fost lăudată pe toate tonurile de intelectualii înregimentați în divizia de marketing a editurii Humanitas, imagini din această carte au fost folosite pentru o expoziție la Madrid. O altă imagine din cartea lui Radu Oltean care îmi trezește nedumeriri:

Aici avem un războinic celt cu echipament de luptă care vânează un mistreț. Și aici am câteva probleme cu imaginea: coiful de la Ciumești  care împodobește vânătorul lui Radu Oltean este o piesă de echipament de paradă, aripile acvilei sunt mobile. Imaginați-vă cum e să fugări un mistreț cu un coif de bronz de vreo 5 kg pe cap, care mai are și niște bucăți zdravene de metal ce îți flopăie peste urechi. Plus că echipamentul pentru vânătoarea de mistreți cu sulița era cu totul diferit de cel din ilustrație, alte haine, altă suliță, ideea era de agilitate a vânătorului, nu de echipament militar. Dar să zicem că celtul lui Radu Oltean era în campanie, i s-a făcut poftă de o tocană de mistreț, și-a pus armura completă cu coiful de ceremonie și a găsit un vier mai spăimos pe care să-l fugăre cu o suliță de luptă.

Mai sunt și altele, dar pentru mine e clar nivelul de documentare. Imaginile sunt spectaculoase, Radu Oltean e talentat, dar laudele ar mai trebui temperate când vine vorba de nivelul de precizie al reconstituirii istorice.

Acum despre bătutul cuielor în cap și ca încheiere o imagine mai veche, de la alt ilustrator.

Și Cătălin Drăghici a recurs la o mulțime de licențe în reconstituirea tabloului executării solilor turci de către Vlad Țepeș. Am aceeași problemă: Cătălin Drăghici afirmă că ilustrațiile sale respectă sursele istorice și se bazează pe o documentare serioasă. Dar din propriile comentarii la această imagine rezultă că documentarea nu este chiar foarte-foarte serioasă.

Cătălin Drăghici zice așa: „… dă un search pe google, eventual in engleza pt varietate mai mare, sa vezi cate cazuri de cuie batute in cap exista, oamenii ramanand constienti. Vorbesc de cele batute voluntar, chiar de proprietarii capului. In puscării e moda veche. Ba chiar am gasit un caz legat de unul care a dus’o mult si bine cu cuiul in cap. Deci hai sa ne documentăm zic, inainte să opinăm. Eu o fac, nu numai privind documentarea istorică a echipamentelor. Legenda nu are valoare istorică pt că nu apare in cronicile oficiale ale vremii ci doar în povestirile macabre care circulau cu duiumul în epocă despre Vlad grație sașilor.”

Prima problemă: cuiele bătute în cap. Ce nu știe Cătălin Drăghici este că pușcăriașii își bat cuiele în cap în osul frontal care ajunge până la 1 cm grosime și pe partea centrală astfel încât să ajungă între lobii creierului. Apoi „legenda” uciderii solilor tocmai că are valoare istorică, „legendele” puse în circulație de sași despre Vlad Țepeș nu erau „legende”, ci o listă de plângeri, unele dintre ele mult exagerate, adresată lui Matei Corvin (dintre care multe sunt confirmate de surse paralele). Există o bibliografie țeapănă începând din secolul al XIX-lea despre această sursă până la Matei Cazacu mai în zilele noastre care analizează varianta inițială a povestirilor germane despre Vlad Țepeș.

Și că tot am ajuns aici: în povestirile germane amintite de Cătălin Drăghici solii uciși de Țepeș cu cuie bătute-n cap sunt genovezi (Wlochen – frânci în textul original), abia în varianta rusă a povestirilor despre Țepeș solii sunt turci. (Avem documentat un eveniment paralel la Ștefan cel Mare, care îi spune unui sol genovez ce nu respectase protocolul diplomatic al vremii că ar putea să-l ucidă, însă îi iartă viața).

Am și alte nemulțumiri față de precizia documentării pentru această imagine – de exemplu călăul are la brâu un pumnal de import, „bollock dagger” specific Europei de nord, foarte puțin probabil să ajungă un obiect de lux pentru Valahia pe mâinile unui călău (care este îmbrăcat conform modei occidentale, or pe aici călăii erau țigani, cel mai probabil îmbrăcați cu ițari și cămașă).

În sfârșit, ideea este că documentările scârțâie în cazul ilustrației istorice contemporane de pe la noi. Altfel imaginile sunt frumoase, doar că nu respectă pretențiile afirmate de precizie.