Meniu Închide

Defilările populare și băile de mulțime la români

Defilările comuniste de 23 august decurgeau după o schemă fixă: parada militară, apoi defilarea etnografică, a sindicatelor, fabricilor și uzinelor, dansuri tematice muncitorești și folclorice, la sfârșit mulțimea cetățenilor și oamenilor muncii. An de an, un ritual azi uitat.

Am fost ușor surprins să văd că același tipic îl aveau și defilările din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea – comuniștii nu inventaseră nimic, în locul străjerilor au pus pionierii, în locul breslelor sindicatelor și tot așa. Mergând și mai în urmă am găsit (cred) originea acestei tipologii: turneul regelui Ferdinand și reginei Maria prin Ardeal în luna mai 1919. Atunci tot așa aveau loc defilările: paradă militară urmată de ”conductul etnografic” în limbajul epocii – locuitorii satelor din împrejurimi, în frunte cu preotul, în costume populare treceau prin fața pavilionului în care se găseau suveranii. (Un exemplu în imaginea de mai jos, defilarea de la Oradea din 23 mai 1919, Arhivele Naționale ale României, Colecția Documente Fotografice, I 3365/2.)

Din acest turneu ardelenesc al suveranilor s-au păstrat cam 300 de fotografii: la Oradea, Carei, Bistrița, Cluj, Alba Iulia, Sibiu – peste tot a fost la fel. Din jurnalul reginei Maria se vede că suverana pornise în călătoria asta întristată (problema cu Carol al II-lea care voia să renunțe la tron), însă după primele contacte cu ardelenii bateriile reginei încep să se încarce. Baia de mulțime de la Câmpia Turzii a impresionat-o pe regină, când ardelenii s-au înghesuit s-o atingă și să-i sărute mâinile, inițial s-a speriat dar și-a dat seama că este adorată, nu atacată.

Entuziasmul ardelenilor din luna mai 1919 era sincer – armata română tocmai ce alungase paramilitarii unguri și restabilise ordinea în Ardeal, trupele bolșevice ale lui Bela Kuhn fuseseră aruncate peste Tisa și intrarea în componența României devenea o realitate palpabilă prin prezența fizică a regelui și reginei. Impresia generală este că la 1 decembrie 1918 s-a încheiat problema unirii Ardealului cu România – de fapt abia a început la acea dată. O serie de atrocități comise de maghiari împotriva românilor (consemnate de Iuliu Maniu într-un lung raport trimis la Paris) a cam băgat spaima în Români și unirea nu era chiar 100% sigură, ca să nu amintim de ofensiva bolșevicilor de la Budapesta.

Revenind la problema de față – defilarea românilor în 1919 în costume populare era o realitate în acest an, oamenii așa se îmbrăcau, iar entuziasmul lor era sincer, scăpaseră de o administrație pe care nu o mai suportau și de o perioadă în care nu erau siguri de viața lor. Regina Maria își mărturisește în jurnal emoția și uimirea față de manifestările entuziaste ale românilor ardeleni care au lăsat o impresie profundă asupra ei – femeia scria că încearcă din răsputeri să nu se lase luată de valul adulării a mii și mii de oameni.

Cumva păstrarea acestui ritual al defilării românilor în costume populare a fost preluat de Carol II-lea în timpul dictaturii regale – probabil un fel de rezolvare a frustrării că nu a participat la explozia de bucurie sinceră din 1919. După dictatura carlistă defilarea românilor în costume populare a devenit un ritual al comuniștilor, din ce în ce mai golit de sens și conținut de vreme ce nimeni nu se mai îmbrăca așa, dar ritualul este în esența lui irațional.











Alătură-te celorlalți 250 de abonați.


Articole similare

4 comentarii

  1. Marian

    Paradele nu au fost inventate de români, nici macar de romani, ele au o istorie mai îndelungata…
    Nici macar mult hulita perioada fanariota nu ducea lipsa de astfel de parade, îndeosebi legate de evenimentele majore crestine, pentru ca evenimentele militare, originea paradelor, nu mai aveau loc din motive evidente. Daca nu ma-nsel, Mavrogheni înhamase cerbi la trasura în loc de cai.
    O transpunere 1:1 (adica cine a inventat parada cu soldati, bresle, care tematice etc in exact aceasta ordine) este dificil de realizat în lipsa unor informatii cât de cât exacte.

    • Cosmin M.

      Cred ca explicatia e destul de simpla.Carol a incercat sa-i scoata pe legionari din constiinta publica-si a inventat Strajerimea.Vorbesc de perioada C.Z.Codreanu.Mai tarziu comunistii au incercat sa scoata legionarii din constiinta publica si au inventat ,,national comunismul,,. Defilarile,23 aout,Cantarea Romaniei(parca traiam intr-o R.S.S).E perioada Horia Sima(chiar daca era in exil).Cititi memorialistica legionara-cred ca I.G.Ogoaranu(nu mai am rabdare sa caut)si vedeti cum tinerii din Fratiile de cruce isi bateau joc de,,strajerii in pantaloni scurti,,.

  2. Cosmin M.

    O insiruire istorica:razesii lui Stefan,pandurii lui Tudor,motii lui Avram Iancu…Cu ce continuam?Cu legionarii lui Codreanu sau cu strajerii lui Carol si national comunistii lui dej-ceausescu(comunisti cu nume romanesti).Daca punem piesa corecta vom vedea ca dupa 90 toate institutile de forta sunt continuatoarele national-comunismului,care,, si da-i si lupta,, impotriva,,extremismului si legionarismului,,.Eu zic ca e foarte grav.In 1990 comrade Ilici nu vedea legionari verzi pe pereti?Si s-a lasat cu morti si raniti-14-15 iunie.Vedeti cu cine lupta actualele S.R.I,Jandarmerie,S.I.E -pe-afara….vedeti declaratiile lor oficiale-peste tot-legionarism(banditism).Am auzit ca-n S.R.I e o divizie de combatere a extremismului (legionaroid).Ce tare!

  3. Marian

    Nationalismul si comunismul sunt doua extreme ce nu pot fi combinate chiar atât de usor.
    Nationalismul pe vremea lui Ceausescu (dar, surpriza, nu numai atunci) a servit doar ca pretext pentru implementarea comunismului în România.
    Acum se poarta „ortodoxismul”, de sine statator sau complementar nationalismului.
    Mi-e sila de atâtea stereotipuri false ce împânzesc viata sociala si multi-mediala de azi: „Românul s-a nascut crestin”? Cum oare? Nu cumva fusese Traian acela acuzat de masacrele din Cipru? Care dintre guvernarile romane a fost pâna la retragerea aureliana favorabila crestinilor? Parca biserica se lamenteza de mama focului de persecutii pâna în 313 (corect 311, dar exista un interes politic aici)…
    Ah, apostolul Andrei, primul chemat, da, el trebuie sa fie…
    Ah, sigur? Parca el s-a oprit prin orasele grecesti de pe litoral, ce atunci faceau parte din imperiul roman, nu dacic, trecut apoi în cel bizantin, apoi în cel bulagresc, cel tatarasc si mualte altele, si abia Mircea cel Batrân a adus-o în granitele a ceea ce ulterior se va numi România. Abia dupa 1877, Sf. Andrei a înlocuit un alt sfânt (nu vi-l spun care) în calitate de protector al României.
    Mai e si teoria aia misto tare, a Legiunilor romane de origine evreiasca, ce pe lânga „stabilirea” întâietatii evreiesti pe teritoriile românesti mai sustine si „crestinsimul timpuriu”. Ca pe lânga legiuni si comunitati existau si comercianti si samsari si ceva bancheri, iar acestia veneau, atunci ca si acum, de prin acele zone (armeni, arabi, fenicieni/filisteni, evrei, deci semiti cu totii), nu înseamna ca originea românilor este semita. Mai mult, acele legiuni fusesera constituite în alte zone (sansele ca semitii sa ajunga acolo în numar mare este aproape zero) si au luptat în Iudeea/Palestina în diverse razboaie contra evreilor (70, 135, diverse alte revolte), sansele ca un evreu sa vrea sa intre în armata romana, atunci inamica, sunt iarasi zero, iar sansele ca romanii sa accepte inamici în armata reduce si mai mult sansele la zero barat. Civilii erau o alta ciorba.

    Deci, ce a inventat comunismul? Sau nationalismul? Paradele tematice ce se faceau din antichitate?

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.