Todosia Nicorițoaia a stârnit niște polemici între istorici la 300 de ani de la moartea ei din cauza unui cadou făcut de cel de-al doilea soț. Un medalion de aur de 64 grame ajuns la Moscova poartă inscripția ”Nicoară, mare vornic al Țării de Sus a făcut un taler de aur și cu lanț de aur și l-a dăruit doamnei sale Todosia”. S-a discutat dacă e vorba de monedă, când și cum a fost făcut acest medalion, dar mult mai interesantă mi s-a părut povestea vieții acestei femei.
Todosia s-a născut prin 1590 și ceva, soră a lui Miron Barnovschi, viitorul voievod al Moldovei. Prin 1608 s-a căsătorit cu Vasile Lozonschi, fratele doamnei Elisabeta Movilă. Vasile era ușor dus, prin 1609-1610 își strânsese o oaste personală de vreo 600 de băieți veseli cu care cutreiera Moldova și jefuia conacele boierești „Unde ajungea, de acolo nu pleca până ce nu mânca şi bea totul dimprejurul curţilor şi până ce nu ardea totul în sat”. Cât de primitori n-ar fi fost moldovenii, dar Vasile Lozonschi nu era foarte apreciat. La un ospăț de la Mănăstirea Secu, Vasile al nostru s-a îmbătat zdravăn și cu câteva lovituri bine cumpănite i-a scos patru dinți episcopului Mitrofan al Romanului. N-a reușit nimeni să-l potolească pe zurbagiu, decât tătarii – care l-au luat rob în 1612 la bătălia de la Cornul lui Sas. Se pare că Todosia ținea totuși la Vasile, l-a răscumpărat cu 800 de florini de aur. N-a apucat să se bucure de cheltuială, în toamna anului 1613 Vasile Lozonschi a fost ucis în luptă de polonezul Jan Chanski.
Todosia s-a recăsătorit cu Nicoriță în jurul anului 1616. Acest Nicoriță a fost mare armaș (a devenit și personaj în ”Neamul Șoimăreștilor” al lui Sadoveanu). Miron Constin povestește că după lupta de la Cornul lui Sas, vodă Ștefan Tomșa a poruncit să fie uciși toți boierii partizani ai Movileștilor cu excepția lui Vasile Stroici care trebuia să primească o lecție: „numai învăţase pre Nicoriţă armaşul să-l ducă să vadză perirea celoralalţi, să-i hie grije mai pre urmă de moarte, că era om tânăr Stroici şi din casă mai vechi şi cinsteş decât toate casele în ţară. Ce dzilele lui cele fârşite, cum să dzice cuvântul, vădzând că merge la perire şi nu-i spusesă armaşul povéstea, s-au apucat de sabiea unui dărăban, să moară cu răscumpărare, că era om din hirea lui inimos”. Reacția voievodului a fost dură ”A! Vrea să moară cu soții cânele!” – și așa și-a pierdut capul și Vasile Stroici.
Nicoriță armașul s-a lipit prin căsătorie de casa Barnovschi și a rămas credincios viitorului voievod Miron până la sfârșitul vieții, petrecut prin 1630. O carieră de boier moldovean de rang mare, a umblat prin bătălii, a fost mare dregător, a ridicat împreună cu soția o biserică la Iași în mahalaua Tătărași. Todosia apare în acte împrumutând bani, cumpărând moșii – administrând averea familiei, care era una zdravănă.
Voievod fugar în Polonia, Miron Barnovschi a cumpărat în 1629 castelul de la Uscie de la Ana, fiica voievodului Ieremia Movilă, căsătorită cu nobilul polonez Maksymilian Przerębski. Todosia și Nicoriță l-au urmat aici pe Miron Barnovschi, Nicoriță a murit prin 1630, iar Miron a murit decapitat la Istanbul în 1633. Când a aflat știrea morții lui Miron Barnovschi, nobilul polonez Maksymilian Przerębski a atacat castelul din Uscie unde se afla Todosia și l-a jefuit. Inventarul averilor prădate s-a păstrat și este cu adevărat impresionant: covoare de mătase şi covoare persane, chilimuri persane, feţe de masă din mătase, cearşafuri turceşti din mătase, perne de brocart, ştergare cu fir şi batiste brodate cu aur, haine lungi cu poale, pelerine cu paftale şi nasturi de aur, dolmane, cuşme de samur şi calpace, vase din argint (căni, cupe mari, farfurii, talgere) şi din cositor, o cutie din argint cu moaşte şi o cutie din argint aurit, conţinând o cruce cu diamant, două ceasornice, valuri de ţesături şi blănuri (catifea roşie şi portocalie, mătăsuri, brocarturi, pânzeturi groase din bumbac, blănuri de samur şi vulpe, mosoare cu fir de aur), arme și echipamente militare (paloşe aurite, săbii aurite sau ferecate în aur fin şi încrustate cu pietre scumpe, buzdugane ferecate în aur, tolbe cu săgeţi, arcului, archebuze, butoiaşe cu praf de puşcă şi plumbi, corturi pentru campanii sau pentru vânătoare, harnaşamente din argint aurit, scări de argint aurit încrustate cu pietre scumpe, pături de cal brodate cu aur), un cal turcesc de culoarea râsului şi alţi 30 de bidivii, o caretă şi câteva rădvane.
Acesta a fost momentul când Todosia a dovedit că nu s-a însoțit degeaba zeci de ani cu bărbați a căror ocupație era aplicarea violenței. A tocmit o companie de mercenari comandată de căpitanul Gheorghe Kruzinski care a asediat fortăreața de la Uscie și l-a silit pe Maksymilian Przerębski să se predea și cel mai probabil Todosia și-a recuperat bunurile furate. Mai mult: după înfrângerea lui Maksymilian Przerębski, Todosia a intrat călare în fortăreața de la Uscie în fruntea trupelor învingătoare, un gest simbolic de jupâneasă hotărâtă care anunță că nimeni nu o jefuiește fără să rămână nepedepsit. Fugărit cu coada între picioare, Maksymilian Przerębski a declanșat un proces în care o acuza pe Todosia că a venit dintr-o țară aliată cu turcii, că era o ”străină de rând, nenobilă”. A obținut o condamnare la moarte a Todosiei pentru asaltul asupra fortăreței din Uscie, însă moldoveanca a găsit o cale să scape: s-a căsătorit a treia oară cu căpitanul polonez Jan Podhorecki și a reușit să obțină un salvconduct de la regele Poloniei care a anulat condamnarea la moarte.
Todosia Nicorițoaia a murit în jurul anului 1650 în Polonia. Faptele ei o arată ca o femeie care a stat alături de bărbați violenți, dar cel mai probabil nu s-a temut de ei. A învârtit mulți bani, a cumpărat și vândut moșii și locuri de case, a luat și a dat cu împrumut sume mari, a semnat contracte și a ctitorit o biserică de care s-a îngrijit până la moarte. Când a fost supusă violenței a răspuns cu violență și s-a arătat dominatoare. A fost căsătorită de trei ori, dar nu a avut copii. Nu este atât de vizibilă în documente și cronici cu fapte precum bărbații alături de care a fost, însă atunci când se ridică o face astfel încât lasă urme.
Apud GRĂDINA ROZELOR, FEMEI DIN MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI TRANSILVANIA (Sec. XVII–XIX) EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Bucureşti, 2015
