Meniu Închide

Preoţii şi Maica Rusie. O poveste mai veche decât gazele de şist

Vă propun relatarea unei întâmplări din anul 1769 despre modul în care Maica Rusia a acţionat prin intermediul feţelor bisericeşti în rândurile românilor. Eu unul mi-am amintit de povestea asta imediat ce au început să curgă ştirile despre protestele de la Bârlad din această săptămână. Dar să vedem ce scria Johann Christian von Engel în “Geschichte der Moldau und Walachei”, publicată în anul 1804.

Colonelul rus transformat în călugăr

“Rusia a crezut de datoria sa să scape aceste două ţări ortodoxe atât de greu apăsate, pe de altă parte a întreţinut în aceste ţări speranţa pentru a putea găsi aici sprijin pentru planurile ruseşti. Printre alte măsuri, au fost trimise diverse persoane înainte de izbucnirea războiului în aceste ţări pentru a observa spiritul populaţiei şi a aranja toate lucrurile în avantajul viitoarelor campanii.

În Valahia a fost trimis un locotenent-colonel deghizat în călugăr, care sub pretextul vizitării mănăstirilor a început să răspândească idei politice. Până la urmă şi-a găsit omul în egumenul mănăstirii Argeş care era nemulţumit de secătuirea la care era supusă Valahia şi părea dispus să rişte totul pentru a o scăpa. Locotenent-colonelul l-a câştigat pe deplin arătându-i marile şi bunele intenţii ale ţarinei şi prin acestea i-a deschis privirea către un viitor mai bun. L-a invitat în biserică, unde au îngenunchiat împreună în faţa icoanei Maicii Domnului şi i-a cerut să jure că va păstra tăcerea. După aceasta i-a dezvăluit adevărata sa persoană şi însărcinarea sa, i-a dat un medalion de aur pe care era gravat chipul ţarinei şi l-a încurajat să acţioneze împreună. Arhimandritul era cât se poate de entuziast cu privire la intenţiile ţarinei şi amândoi au călătorit la Bucureşti unde şi-au căutat alţi tovarăşi. (…)

Cu atât mai uşor i-a fost arhimandritului de Argeş să câştige o partidă puternică de partea ţarinei ruse. În fruntea acestora se găsea spătarul Pârvu Cantacuzino ca şi căpitanul arnăuţilor, iar poporul valah cerea arme ruseşti, atât de mari fuseseră progresele lor. La începutul anului 1769 s-a strâns o armată rusă la Nistru sub comanda prinţului Galiţin, iar o alta în Ucraina sub Rumianţev. Planul prinţului Galiţin era să îi blocheze pe turci lângă Nistru, să-i înfrângă acolo şi apoi să ocupe Moldova. (…)

În vreme ce era cucerit Galaţiul, Rumianţev se gândea şi la cucerirea Valahiei. Până la urmă a poruncit locotent-colonelului Karasin să facă o incursiune în Valahia cu câteva sute de oameni. Pe drum i s-au alăturat mai mulţi valahi şi astfel cu un corp de doar 400 de oameni a intrat în noaptea de 17 noiembrie 1769 în Bucureşti şi a mers direct la palatul principelui condus de arhimandritul de Argeş şi de Cantacuzino care şi-a luat acum titlul de general rus. Garda alcătuită din arnăuţi, câştigată de partea lui Cantacuzino, nu s-a opus. Principele a sărit gardul grădinii şi a reuşit să se ascundă în magazia unui negustor care l-a adăpostit două zile. După aceasta au fost jefuite palatul principelui şi întreg oraşul; toţi turcii care au fost găsiţi au fost tăiaţi în bucăţi, însuşi arhimandritul, cu medalionul la gât şi două pistoale la brâu a fost ocupat cu astfel de treburi. Cuvântul „stupai, stupai” (în rusă „înainte!”) răsuna prin toate străzile şi pieţele Bucureştiului. În a treia zi a fost descoperit principele, care a fost dus prizonier la Iaşi şi apoi în Rusia. Acum a devenit Valahia teatrul principal al războiului ruso-turc.”

Am o singură concluzie la această poveste: GRU a avut predecesori strălucitori. Iar scenariul decembrie 1989 nu a reprezentat nimic nou. Dar să revenim la zilele noastre.

Mucles general la televiziuni

Aş fi vrut să văd faţa lui Victor Ponta când a aflat că şapte sau opt mii de oameni au ieşit în stradă la Bârlad. Şi că asta este o simplă repetiţie înainte de protestul programat pentru 4 martie. Sau aş fi vrut să văd feţele redactorilor şefi şi directorilor de televiziuni când au luat decizia să boicoteze cel mai mare protest scăpat de sub control din ultimii ani. Protestele de la Universitate din 2012 au fost frecţii galenice pe lângă ce se coace la Bârlad. Singura televiziune care a dezbătut în direct protestele de la Bârlad a fost Digi24 (cine e proprietar acolo?).

Să vedem câteva analize despre subiect.

Pentru Cornel Vîlcu de la blogul Active Watch (care îndemna la luptă fără scrupule şi fără milă împotriva credincioşilor) preoţii au devenit brusc buni de când s-au implicat în organizarea protestelor de la Bârlad. Bine, preoţii trebuie să mai lupte până să fie iertaţi de Cornel Vîlcu, dar în principiu sunt pe drumul cel bun la Bârlad.

Mihai Goţiu luptă şi izbândeşte pe VoxPublika.

Andrei Bădin face pentru Evenimentul Zilei o analiză asupra protestelor de la Bârlad: Bulgaria în revoluţie, Republica Moldova cu coaliţia de guvernare aruncată în aer, guvernul cu majoritate de 70% din România ameninţat cu proteste împrăştiate prin toată ţara. Gazprom plăteşte bine pentru a-şi apăra monopolul.

În Cotidianul vedem ce spune un preot de la Bârlad despre Chevron şi gazele de şist.

Sunt bune gazele de şist?

Habar n-am cât de riscantă este cu adevărat exploatarea gazelor de şist. Orice exploatare a resurselor naturale presupune o agresiune asupra mediului înconjurător. Problema este ce profit poate fi realizat din exploatare, dacă acest profit acoperă refacerea mediului, cine plăteşte pentru această refacere şi dacă regenerarea este într-adevăr pusă în practică. Şi nu în ultimul rând: vor profita cu adevărat românii de exploatarea gazelor de şist? Pentru că dacă avem de-a face cu o nouă afacere pe stil OMV-Petrom sau Sterling-Marea Neagră, atunci eu unul zic pas.











Alătură-te celorlalți 250 de abonați.


Articole similare

17 comentarii

  1. czc

    Indiferent cine ar exploata gazele de sist in Romania in contextul actual (si independent de impactul asupra mediului), noi ne-am alege fix cu praful de pe toba:

    1/ Redeventa este aproape zero (si chiar si bruma de bani care s-ar strange astfel ar fi tocata instantaneu de baietii isteti care ne conduc),

    2/ Liberalizarea preturilor la energie este deja batuta in cuie,

    3/ Locuri de munca prea multe nu au cum sa se creeze ,

    4/ Si, in fine: de ce ne-ar vinde Chevron gazele romanesti mai ieftin decat Gazprom gazele rusesti ?

    Asa ca, din punctul meu de vedere, este preferabil ca gazele sa ramana acolo unde sunt, pana la vremuri mai bune. Iar daca protestele din Barlad au cu adevarat in spate mana rusilor, nu pot decat sa constat ca ar fi una din extrem de rarele situatii din istorie cand interesul rusesc coincide cu cel romanesc.

  2. Donkeypapuas

    Dacă nu ai habar de ce nu te informezi? Alte state ştiu măcar să se îmbogăţească acceptând riscuri ecologice dar în cazul României ne trezim şi cu dezastre comise împotriva mediului ÎN CARE TRĂIM TOŢI (mai puţin patronatul) şi fără bani pentru că redevenţele practic nu există.
    Poate şi Olanda este manipulată de rusnaci? http://www.presseurop.eu/ro/content/article/3450161-gazul-nu-este-un-cadou?xtor=RSS-9
    „Deştepţii” nu dau importanţă amănuntelor aşa încât nu bagă de seamă la cutremure în… Bărăgan, în Transilvania, în Marea Neagră. Că sunt treburi futile.
    PS: documentele se cercetează critic analizându-se şi interesele din spatele scrierilor. Nemţălăii aveau un interes foarte mare să-i prezinte pe valahii opozanţi drept unelte ale rusnacilor. Ca şi astăzi de altminteri.

  3. Andrei

    Oare si Franta e manipulata de rusnaci? Oare si ministrul Mediului din Germania e un agent rusnac sub acoperire? Ca Angela Merkel vede deja cum scapa puterea din mana si o ia pe aratura. Peste tot- agenti Gazprom. Fracturarea hidraulica, indiferent de cat cacao mananca baietasii din legiunile Chevron, Exxon Mobile, desigur si Gazprom (ce daca-s rusi, n-au si ei drepturi?!), KazMunai etc., nu s-a practicat in Romania si nici in Europa. Nu compara SUA unde sunt locuri atat de slab popualte, incat mergi Dumnezeu stie cati kilometri (sute, mii), pana sa dai de alt suflet de om. Sunt exploatari in zone cu o densitate slaba de populatie, cu o structura geologica total diferita decat cea din Europa.
    In plus, domnule Damian, stiti ce inseamna procedeul si ce riscuri implica? Va sugerez sa luati legatura cu prof. Vlad Codrea de la Cluj. Sau cu geologul Gabriel Milan Sava de la Barlad. Stiti ca in contractele din DObrogea (ca cel de la Barlad n-a fost desecretizat nici pana acum) se spune clar negru pe alb ca baietii astia pot lua cata cantitate de apa vrea sufletelul lor, fara sa dea o para chioara, ca pot sa ia gazul exploatat si sa faca ce vor cu el (ca doar „au investit”), deci adio mult trambitata independenta energetica.
    V-as mai intreba…Cunoasteti oamenii din GISC Barlad? Ei bine, va spun, am fost la ambele mitinguri de anul trecut, am fost la marsul de protest din septembrie acelasi an si, desigur, la cel din 27 februarie, acum cateva zile.
    Inchei doar prina va spune ca mi-e realmente scarba de porcariile astea cu agenti secreti infiltrati prin toate cotloanele. Nu poti vedea paduchi peste tot, doar pentru ca e faine teoria conspiratiei. De 23 de ani se urla ca poporul asta e adormit si indobitocit. Acum, cand da semne ca inca mai are vlaga, ca inca ii mai pasa, fie e privit ca un ecologist fanatic, vai de noi!, fie ca manat de la spate de agenturi straine. Sa aveti o apa curata si un aer fara otrava!

  4. Andrei

    Revin doar ca sa ma scuz daca am fost prea vehement. Recunosc insa ca IMI PASA de apa mai mult decat de gaze. A, judetul Vaslui sta extrem de prost la capitolul apa, ca sa nu mai zic ce cantitate de nitriti colcaie in ea.

  5. Mihai Frincu

    Sariti, lume, ca-l bat ecologistii pe George la el pe blog !!! :) Ia ce vehementi is criticii capitalismului. Alianta dintre ecologie si patriotism e una fabuloasa, mai ales cand se aplica Barladului, unul din cele mai tari ecosisteme din Romania si o zona economica deosebit de prospera =))
    Vorba lui Pascal Bruckner:”sa salvam pamantul, sa pedepsim omul”. Ca Rusia joaca murdar, nu mai e de veacuri un secret pentru nimeni (sa vedeti voi ce le pasa lor de ecologie la ei acolo, in Siberia). Ca intentiile lor in privinta Romaniei n-au fost niciodata unele onorabile, iarasi nu mai trebuie demonstrat. Dar nu conteaza, noi am ramas la stadiul in care ne aparam „saracia si nevoile”. Traditia ne spune ca am fost dintotdeauna nevoiasi, iar noi nu ne renegam traditia, da?
    Ce mandru trebuie sa fie taica Ilici de voi, ca facurati sa rasune din nou falnicul „nu ne vindem tara”! :)

    • dama-de-pica

      Dle Frincu, o intrebare, va rog, poate stiti dumneavoastra un stat care si-a castigat independenta energetica in urma exploatarii straine a resurselor (nu conteaza care)?

  6. Andrei

    Da, domnule Francu, dvs sunteti atoatestiutor, prin urmare e musai sa fie o teorie a conspiratiei frumos ambalata si uite ce bine se nimereste aici mana Rusiei. Credeti ca oamenii din zona Barladului n-ar vrea prosperitate? Va asigur ca da, dar nu cu pretul apei. Si atat timp cat nu sunteti traitor in zona vizata, deci inca mai puteti dormi frumos gandidu-va la ziua „independentei energetice”, cand gazul va fi ieftin, daca nu pe nimic, puteti macar sa nu aruncati cu laturi in niste oameni pe care nu ii cunoasteti si care isi apara doar putinul pe care il au. Dar dvs dati-i inainte cu Bau Baul de la Est si nu cititi decat ce vreti din alte postari.

    • florin

      Andrei, stii de ce si de unde sunt nitrati in panza freatica? Hai sa protestam ca in agricultura sa nu se mai foloseasca azotati si tot felul de ierbicide. Tot este zona agricola, sa o punem de un protest la fermele lui Porumboiu et co.Si sa protestam cand sunt taiati copacii din paduri, ce naiba

    • Mihai Frincu

      Asa-i ca va rostiti speech-ul in oglinda inainte de-al trece pe curat ? Altfel nu-mi explic de ce vi se pare atat de convingator :)
      Confundati ironia cu „aruncatul cu laturi” (daca as fi rautacios, as spune ca e o chestie de psihanaliza). Nu am injurat, nu am folosit cuvinte obscene si nimic altceva ce ar putea justifica eticheta pe care o folositi. As spune chiar ca tonul meu e mult mai bland in comparatie cu vehementa pe care singur v-o recunoasteti.
      Anyway: nu exista nici un studiu stiintific care sa dovedeasca teoriile dv. (Bine, nu exista nici un studiu care sa dovedeasca incalzirea globala, de asemenea, dar asta nu-i impiedica pe profetii apocalipsei sa vocifereze). Avansati niste nume, dar in stiinta numele nu tin loc de argumente. Cercetarile, experimentele, faptele – cam astea sunt argumente. Ca atare, nu inteleg prea bine care e problema dv cu apa. Vine Chevronul si ne fura apa ? O polueaza? Care apa?
      Va rog, incuiati manualul de retorica intr-un sertar gros de tot. Si-apoi dati-i foc :)

  7. briel

    Cred ca la Barlad se va face un experiment de catre americani, fiindca si ei sunt inca in studiu asupra gravitatii urmarilor.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Shale_gas

    La subcapitolul Environment cititi despre mai multe motive de alarmare. Si de inmultirea cutremurelor este acuzata procedura asta moderna. Nu-i asa de simplu, dar la Romania, banana de serviciu, merge …

  8. Andrei

    Domnule Frincu, traim in secolul XXI. Exista o multitudine de mijloace de informare. Exploatarea gazelor de sist prin metoda asta ticaloasa a lasat urme absolut dezastruoase pe unde s-a dus. Dvs v-ati interesat? Nu. Va dati doar cu parerea si atat. V-as ruga frumos sa cautati macar pe Internet. E la indemana tuturor si sunt sigur ca stiti sa navigati. Faceti macar acest efort. Informati-va, stimate domn, asupra metodei de fracturare hidraulica. Macar intrebati-va, cum am facut cu totii pe aici: „Oare ce presupune metoda asta? E chiar asa sigura si frumoasa cum spun baietii marelui Chevron?” La urma urmei, ce nu stiti dvs e ca oamenii nu protesteaza impotriva gazelor de sist, ci a metodei de fracturare hidraulica. Impotriva fracking-ului. Da, in contractele desecretizate din Dobrogea se spune clar ca se foloseste apa la discretie (si e nevoie de cantitati uriase), fara macar sa fie platita. Contractul il gasiti sigur pe net. Ma repet si va zic din nou ca da, cel care exploateaza poate sa faca ce-i doreste inima cu gazul respectiv. Noi ramanem cu dezastrul. Informati-va, stimate domn, apoi dati-va cu parerea. Macar, v-ati intrebat de ce de mai bine de 1 an, se refuza ostentativ sa se desecretizeze contractul de pe zona Barlad? Nu, fireste ca nu. Dar va dati cu parerea. Dati-va, domnule, e democratie. Dar nu va mai faceti de ras cu teorii conspirative la orice colt si in orice chestiune.

  9. Andrei

    Riscurile le-ati cercetat? Dama de pica a postat mai sus un link foarte cuprinzator. La ce am punctat eu si in ultimul mesaj, oricum nu dati raspunsuri. Stiti de referendumul local de la Limanu din 9 decembrie, cand 89% din voturile valabil exprimate au fost negative, deci anti fracking? In Romania ati pasa de viata ta e de rau, ca esti „ecologist fanatic”, „oengist” platiti de rusi etc. etc. Daca nu-ti pasa, se urla „Ba da prosti mai sunt romanii astia. Stau ca amortitii.”

  10. Pingback:Preoții și Maica Rusie. O poveste mai veche decât gazele de șist. de George Damian | Romanian Breaking News

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.