Poeţii români sub dictatură. Când a început cultul personalităţii?

În iunie 1940 se împlineau zece ani de domnie a regelui Carol al II lea. Poeţii României se înghesuiau să îi dedice versuri, aşa că au alcătuit un volum de vreo sută de pagini cu poezii scrise chiar de mâna lor. Multe din numele poeţilor care au scris pentru preamărirea lui Carol al II lea aveau să se regăsească în odele închinate comuniştilor pentru ca mai apoi să intre în manualele de limbă şi literatură. Dacă ar fi să ne păstrăm poeţii doar după considerente morale am rămâne cu foarte puţini. Din păcate, boala versurilor omagiale pentru regimuri dictatoriale nu a început de la – să zicem – Ana Blandiana, este mult mai veche. Aş vedea o antologie de versuri de genul acesta, laudative la adresa dictatorilor (şi nu doar versuri, şi proza a fost destul de productivă) care să acopere 100 de ani de literatură română. Boală lungă, moarte sigură…

Tudor Arghezi

„Ca să-nţeleg mai bine cum de putură trece

Atât de iute anii aceştia, siguri zece,

Am întrebat condeiul şi mi-a răspuns hârtia,

Că timpul se măsoară la Rege cu vecia”

(Cu mai mulţi ani în urmă am avut ocazia să văd nişte dedicaţii ale lui Tudor Arghezi pentru Gheorghe Gheorghiu Dej, la fel de bombastice, însă nu am avut inspiraţia să mi le notez. Aici Tudor Arghezi, marele rebel interbelic, îl ridică pe bietul Carol al II lea la dimensiuni cosmice, sărmanul priapic era destinat eonilor…)

Ion Barbu

„Triumf târziu de lujer de aloe

Şi steag floral climatelor fierbinţi

Al plantei înţeles în rod şi foi e

Iar sensul seminţiilor, în Prinţi”

(Despre versurile lui Ion Barbu nu prea ştiu ce să cred. Având în vedere pasiunea pentru femei a lui Carol al II lea aş înclina să văd aceste versuri ca pe o ironie ascunsă. Sensurile falice ascunse (lujer, steag) şi biologia insistentă din catren sunt legate de rolul lui Carol al II lea ca purtător al „sensului seminţiilor”. Dusă la extrem, interpretarea ar fi că regele Carol al II lea a fost „o pulă de om” cum zice înţelepciunea populară despre cei care nu sunt în stare de altceva decât de perpetuarea speciei)

Otilia Cazimir

„Ne-om irosi în colb de brocuri

Şi toţi, pe rând, ne vor uita

Ci-n luminos adânc de veacuri

Tu vei trăi Măria Ta!”

(Otilia Cazimir cam ar dreptate aici. Despre ea nu mai ştie nimeni nimic, însă Carol al II lea mai apare pe ici pe colo)

Ion Minulescu

„Eşti Domnul celor vecinic înfrăţiţi prin jurământ

Celor înfrăţiţi pe apă

Celor înfrăţiţi pe vânt

Celor înfrăţiţi prin versuri

Prin icoane

Şi prin cânt – celor înviaţi ca Lazăr de domnescul Tău cuvânt”

(Ion Minulescu sare calul rău de tot: îl compară pe Carol al II lea cu Iisus Hristos, gata-gata să scoale morţii din morminte!)

Mihail Sadoveanu

„Bucură Doamne, de puterea Ta pe Regele nostru

Cu biruinţele Tale înveseleşte-l

Doniţa buzelor Tale nu i-o respinge

Strălucire peste el revarsă”

(Destul de greu de împăcat acestă rugă a lui Mihail Sadoveanu din anul 1940 cu ateismul său ulterior, dar şi cu colaborarea dusă la extrem cu regimul comunist).