Ştirea că ruşii de la Mechel vând combinate siderurgice româneşti cu 243 de euro unei firme de apartament ar trebui să fie una şocantă. La fel, circul de la Oltchim şi Arpechim ar trebui să ocupe mai mult din timpul jurnaliştilor. Asistăm la sfârşitul unei ere: un secol de eforturi pentru a pune pe picioare o industrie românească. Şi este vorba de 100 de ani aruncaţi la gunoi. Românii sunt mână largă cu timpul şi averea lor.
De unde am pornit
Vreme de 500 de ani statele româneşti au fost state feudale bazate pe agricultură. Mecanismul era simplu: un monarh proprietar al întregii suprafeţe de pământ pe care o conceda unei clase nobiliare şi obştilor de ţărani liberi. Agricultura era una extensivă: pământul era mult şi putea suporta creşterea populaţiei care fonda periodic noi sate. Aşa numita înapoiere nu s-a datorat apartenenţei la confesiunea ortodoxă sau unei presupuse inferiorităţi rasiale de genul „românii nu sunt buni pentru industrie”. Mai degrabă situarea geopolitică ar fi de vină: teritoriile românilor au fost în permanenţă un ambreiaj între imperii. În secolul al XVIII-lea mai ales ruşii, austriecii şi turcii preferau să îşi ducă războaiele pe teritoriul ţărilor române. Politica britanică a mărilor deschise şi Războiul Crimeei ne-au scos din această situaţie plus efortul colosal al paşoptiştilor de a-i apropia pe români de Europa occidentală.
Saltul interbelic
Românii şi-au adoptat primele legi referitoare la industrie la sfârşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului al XX lea. Ideea de bază era promovarea unei industrii autohtone cu sprijinul statului. Primele forme industriale au fost cările ferate şi exploatările petroliere.
După crearea României Mari s-au purtat dezbateri intense asupra industriei româneşti. Pentru toată lumea era clar un lucru: creşterea populaţiei depăşise capacităţile de susţinere din agricultură, se punea problema mecanizării şi trecerii la o producţie agricolă ştiinţifică (din punct de vedere strict economic reforma agrară din 1923 a fost un dezastru, marile exploatări agricole au fost distruse pentru a asigura pacea socială în lumea rurală). Clasa politică românească se confrunta cu fenomenul creşterii populaţiei, iar această forţă de muncă nu putea să fie absorbită decât de industrie, plus că era clar că produsele industriale sunt mai profitabile decât cele agricole. Dilema era modalitatea prin care să fie clădită această industrie, iar aici liberalii susţineau teoria „prin noi înşine” (subvenţii de la buget pentru iniţiativele private), ţărăniştii mergeau „cu porţile deschise” (credite externe, permisivitate pentru iniţiativele străine).
Indiferent de guverne, industria românească a crescut în perioada interbelică. Agricultura a rămas la nivelul calului şi boului, însă fabricile au continuat să se deschidă şi să absoarbă surplusul de populaţie din spaţiul rural. Tot în perioada interbelică au fost studiate marile proiecte ale industriei româneşti: hidrocentrala de la Porţile de Fier, cea de la Bicaz, aprovizionarea cu gaze naturale a marilor oraşe, punerea pe picioare a unei industrii de construcţii de automobile (Malaxa mergea pe mâna Ford, s-a făcut cu Renault), construirea unui mare combinat siderurgic pe Dunăre (Malaxa îl vroia la Brăila, s-a făcut la Galaţi), canalul Dunăre-Marea Neagră, electrificarea tuturor localităţilor, refacerea şi modernizarea reţelei de cale ferată şi a celei de şosele. Toate acestea au fost continuate de regimul comunist, însă studiile preliminare şi chiar unele începuturi au fost făcute în perioada interbelică – sunt proiecte deasupra oricărui regimului politic. Şi toate au nevoie de o producţie industrială internă masivă. Din păcate al Doilea Război Mondial a deviat producţia industrială de la proiectele de modernizare către producţia de armament.
Comuniştii
În mare, regimul comunist din România a continuat proiectul de modernizare prin industrializare. Gheorghe Gheorghiu Dej a refuzat să participe la planul Valev prin care România urma să fie cuprinsă într-un grânar al spaţiului sovietic care mai cuprindea Bulgaria şi Ungaria, coordonat de la Chişinău. Industrializarea României a continuat centralizat de-a lungul liniilor stabilite în perioada interbelică. În 1989 România deţinea un ansamblu industrial care îi putea acoperi nevoile interne.
După 1989 au fost promovate în spaţiul public câteva teze care retează din rădăcină acest proiect al industrializării României. Prima teză: comuniştii au adus la oraş ţărani needucaţi care nu s-au adaptat la regimul industrial. Aici vorbim de rasism curat: locul românilor ar fi la sapă şi la plug. Este adevărat că mentalitatea rurală se modifică greu într-un spaţiu industrial, însă acesta nu este un motiv să renunţi la un proiect desfăşurat pe 100 de ani. A doua teză: produsele industriale româneşti erau de calitate proastă şi nu aveau căutare pe pieţele internaţionale. Posibil şi probabil – însă pasul logic pentru această problemă era îmbunătăţirea producţiei, nu închiderea fabricilor.
Dezastrul
Una din primele măsuri ale lui Ion Iliescu după 1989 a fost direcţionarea investiţiilor din industrie către consum. Toată lumea şi-a cumpărat televizoare color, gumă de mestecat şi ciocolată, după care au intrat în şomaj. Toate fabricile româneşti au fost vândute ieftin, tăiate în bucăţi şi vândute la fier vechi. Un secol de eforturi a fost aruncat la gunoi. Cele două războaie mondiale prin care a trecut România nu au lăsat în urmă dezastre de asemenea anvergură.
A rămas problema surplusului de populaţie, care a fost rezolvată prin emigraţie şi avorturi. România a devenit exportatoare de sclavi post-moderni, de la prostituate la muncitori necalificaţi sau supracalificaţi. Însă problema cea mai mare este că nu există un proiect pentru România. Preocuparea de bază a clasei politice româneşti este alternanţa la putere pentru administrarea unui buget din ce în ce mai restrâns. Basarabia este subiect doar în anii electorali, industria românească nu mai există. Naziştii nu au reuşit să-l facă pe Malaxa să renunţe la proiectul de industrializare a României, nici sovieticii nu au reuşit să-l lămurească pe Gheorghe Gheorghiu Dej. Ion Iliescu ne-a vândut pe nimic.
ca om care lucrează în industria grea şi acum, au mai supravieţuit câteva făbricuţe, industria dezvoltată de comunişti a fost un colos cu picioare de lut. am să revin cu precizări. apropo, noi mai avem strunguri de pe vremea războiului.
Bai, si-acum tin minte cuponiada lui Vacaraoiu, lovi-l-ar seceta-n gatlej ! Si desfiintarea CAP-urilor, cu sirul nesfarsit de procese si incaierari. Io-te de aia nu suport eu PSD-ul: a avut pe mana o tara industrializata, fara datorii externe, si in 6 ani a facut-o praf (nu ca intre ’96 si 2000 s-ar fi imbunatatit ceva).
Corect, mizele economice ale lui Ceausescu au fost de multe ori niste cacealmale. A mizat mult pe mamuti industriali care nu produceau mai nimic competitiv. Dar, pe acea infrastructura se putea incerca ceva nou. Ca sa nu mai vorbesc de industria agricola: aveai sisteme de irigatii, statiuni de cercetare, ferme zootehnice.
Boii PSD, in loc sa pastreze ce era bun si sa inlature raul, au facut taman invers: au pastrat nomenclatura politica si baietii cu ochi albastri, si au distrus economia. „Nu ne vindem tara”- corect! mai bine s-o fure „ai nostri”.
Romania e o tara plina de securisti. Asta e problema, de fapt.
234 de lei George, de lei. adica vreo 50 de euro.
Cand am scris despre subiectul asta, m-au luat la tocat marunt, marunt, pe forum, la ZV
Ca unul din muncitorii supracalificati de export, iti dau dreptate.
Aveam 14 ani in 90. Imi aduc aminte de saracia crunta si foamea pe care am facut-o pana in 2000 cand am plecat.
Si nu-mi pare rau ca am plecat. Nici o secunda.
Pentru ca nu am vrut sa fiu generatie de sacrificiu.
Industrializarea a fost poate singura idee buna(impreuna cu alfabetizarea) a regimului comunist. Ca a iesit cum a iesit… asta e alta poveste.
dar acum doua saptamani am fost in maroc, si era plin de dacii. Dacii facute in Romania nu la ei- dupa cum mi-a spus mandru soferul.
Faptul ca am vazut numele Dacia pe o reprezentanta mare si moderna in Marrakesh m-a facut foarte fericita.
puţine comentarii pe un subiect aşa de greu. de ce ne minţim singuri? industria creată de comunişti a fost destinată blocului comunist, când acest a căzut s-a prăbuşit şi industria. cum am spus mai sus a fost un colos cu picioare de lut. acum au fost situaţii şi situaţii, în unele nu se mai putea face nimic, trebuiau bani mulţi, modernizarea de care vorbim nu însemna o sumă modestă ci sume mari de bani pe care nimeni n-a fost interesat să le investească, în altele omul sfinţeşte locul, vezi cazul Dacia, cu un director dl.Stroescu, în faţa căruia jos pălăria, ce şi-a jurat că nu va muri până nu va reuşi să facă o maşină adevărată, şi a reuşit, dar omul a fost factorul determinant, puteţi compara dacă vreţi Aro cu Dacia şi vedem unde ajungem. banii sunt o tentaţie mare pentru oameni în general aşa că… cele câteva fabrici care mai supravieţuiesc o fac datorită oamenilor care s-au încăpăţânat să meargă inainte. dacă patronii dinainte de război ar fi continuat alta ar fi fost soarta industriei româneşti, pentru că Malaxa de exemplu era direct interesat ca fabrica să meargă, nu s-ar fi băgat în proiecte uriaşe doar de amorul artei, ar fi calculat prima dată cât de rentabil e totul pentru că acel surplus ar fi revenit familiei lui, totul era gândit din tată-n fiu nu ca acum dă tunul şi fugi. dacă n-ar fi venit ruşii peste noi am fi fost departe cu o industrie şi o agricultură construite pe o temelie de granit nu pe nisip. undeva am citit că prin anii 60 comuniştii l-au scos pe prinţul Ghica din închisoare şi l-ar fi plimbat prin ţară ca să-i prezinte realizările socialiste. prinţul strâmba din nas de fiecare data „noi le-am fi făcut şi mai bine” şi aşa este. la noi a fost un sac comun ori treaba asta nu dă rezultate.
Felicitari pentru acest articol.
Cred ca mai trebuie sa treaca o generatie pentru ca Romania sa isi gaseasca un nou drum.
Din pacate o se se ajunga la ce s-a dorit in trecut, Romania o tara preponderent agricola care exporta materii prime, nici macar procesate. Dar poate ca asa pamantul va fi lucrat tot.
Daca economia si industria romaneasca era atat de najpa:
Intrebarea mea este: cum dracu am reusit noi sa ne tinem pe picioarele alea de lut si sa producem aproape orice, de la cuie pana la avioane… Ba chiar am produs si niste camioane din alea gigantice de 100 de tone. Cum?
@enzo: Clauza natiunii celei mai favorizate iti spune ceva?
@ala – nu imi amintesc sa ne fi exportat aia muncitori si ingineri care sa lucreze in locul nostru.
@liliana
Te inseli. Multe produse romanesti se vindeau bine in Africa , America de Sud etc- nu chiar membre ale blocului comunist. Existau piete pentru produsele romanesti.
Modernizarea se face treptat si cu cap, asa ca hai sa lasam argumentele de fesenisti ai anilor 90 si sa acceptam realitatea: industria romaneasca s-a distrus pentru bani nu pentru ca nu se mai putea folosi. Ce spui tu acolo e argumentul folosit pentru a saraci tara.
Problema este ca nu se discuta implicarea externa in distrugerea economiei romanesti. Chiar A. Nastase, care sigur stie multe si s-ar zice ca, nemaiavand nimic de pierdut, ar putea devoala unele din afacerile necurate derulate cu complicitati dinafara Romaniei, tace.
A fost un plan NATO, de distrugere a industriei din tot blocul sovietic, dusmanul de moarte al puterilor coloniale din Vest. S-au distrus si fabrici renumite ca Tesla, Tungsram, Unitra, etc. Chiar si in fosta RDG s-a ras totul. S-au reziliat contractele aflate in derulare, care ar fi adus bani frumosi, si salariatii au fost trecuti in somaj. In primul an dupa reunificarea Germaniei s-au cheltuit 70 miliarde de marci cu platile la somaj si cu alte manevre.
Incepusera sa rada si industria din URSS, pe timpul lui Ieltsin. De atunci Rusia nu mai e socotita putere industriala si economia ei se bazeaza pe export de materii prime neprelucrate, ca in colonii.
Planul a fost pus in practica prin retelele de tradatori din serviciile secrete. Le-au pus sa guverneze si le-au lasat sa se imbogateasca prin furt de la stat, cu conditia sa distruga industria si sa instraineze resursele naturale.
Aceasta cadere in haos a tarilor comuniste a dovedit clar ca sistemul ultracentralizat, cu un singur „patron” (liderul de partid) este usor de distrus. Impusti dictatorul, sau il arestezi si il bagi la puscarie, dupa care totul se destrama. Daca industria ar fi avut mii de proprietari, care sa-si apere averea, nu s-ar fi intamplat nenorocirea asta.
Dar sunt vinovati si taranoii facuti peste noapte ingineri si muncitori, fara sa aiba chemare si traditie in domeniul tehnic, care n-au zis „miau” cand vedeu cum se demoleaza intreprinderile la care au lucrat.
Ai uita sa adaugi cultivarea mentalitatii ca fabrica e a statului (de unde se poate fura) si nu proprietate colectiva. La CAPuri, fiecare fura de pe terenul lui (fost al lui, înainte de colectivizare).
Ideile lui Ceausescu au fost esential bune, problema este ca nu au fost duse la bun sfârsit din varii motive. Ceva de genul olteanului care scapând trenul si-a zis cu naduf: Asa-i vericule sa n-ai lucrul tau!.
Clauza natiunii cele mai favorizate a fost mai mult politica decât economica. Cum s-a mai spus, pietele externe principale erau Africa, China, America latina, majoritatea contractelor fiind datorate vizitelor reciproce la nivel de stat.
Din fostul CAER ne-am ales cu o gaura imensa. Am continuat totusi investitiile paguboase la Krivoirog, noi plateam, ucrainienii furau. Am renuntat galant la 1 miliard juma de la Iraq, atât la bani cât si la petrolul echivalent. Egiptul ne-a platit datoria în napolitane contrafacute si alte chimicale alimentare. Baselu’ a subînchiriat flota (nu a vândut-o) pâna când aceasta a decedat singura sub povara datoriilor.
Numai destepti capitalisti la conducere si lipsa unei societati civile responsabile (nu au distrus-o comunistii, nu o aveam nici atunci).
Sunt licentiat in istorie, nu ca ar fi mare isprava, dar nu exista in toata istoria omenirii un popor mai talharit ca cel roman…in 89 stateam cu fundul pe o gramada de bani, numai ca .capitalistii ravneau la banii nostri ….putea fi si muma lui Stefan cel mare, iertat sa-mi fie, la conducerea Romaniei, tot colonie deveneam. Ai tupeu sa achiti datoria externa cu produsele alea proaste de care zic unii, sa devii investitor in alte state… foste colonii, irak..cine e acum acolo?…uite stire, peste 400 preoti de la Vatican acuzati de pedofilie…ce sa mai comentam?…mi-e sila sa mai scriu. Ma doare sa simt ca Romania moare…
mai avem nevoie de o Revolutie, dar condusa de un lider adevarat… Romania are nevoie de eroi
Revolutia incepe cu fiecare dintre noi. Un lider nu ne poate schimba naravurile noi suntem raspunzatori de actiunile noastre.
Trebuie schimbate prioritatile noastre in viata:
– Dumnezeu(Universul)
– Societatea romaneasca in care traim (fratii nostri romani)
– familia noastra
– noi insine
Daca suntem sinceri cu noi vedem bine ca avem prioritatiile exact pe dos cu noi insine in capul tabelului.
Reflectati putin si o sa intelegeti sensul.
ATunci când a trebuit, România a dat eroi.
Pacat doar ca populimea i-a împuscat si exilat tocmai când începeau sa apara si rezultatele, si iar ne-am întors la square one.