Puţine şi concise, cronicile româneşti spun de multe ori aceeaşi poveste în feluri diferite. Contează cine a scris cronica sau cine l-a plătit pe autor. Unii copişti care nu erau de acord cu cele scrise se apucau chiar să inventeze tot felul de basne – celebrul caz al lui Simion Dascălul care a inserat într-o cronică legenda conform căreia Dacia a fost colonizată cu puşcăriaşi din Imperiul Roman şi de aceea românii sunt hoţi. Cine zbiară mai tare peste secole are dreptate. Poate că voievodul Mihnea cel Rău a fost un tip deosebit, dar din păcate nu a apucat să plătească un ţărgovnic să-i scrie o cronică favorabilă. Apoi vin istoricii, care încurcă şi mai abitir iţele poveştilor. Până la urmă contează din nou tot cine îi finanţează pe istorici să spună o anumită poveste.
De câţiva ani mă canonesc cu poveştile mogulilor din România interbelică – iar ziarele vremii îmi sunt absolut inutile. Nicolae Malaxa îi plătea pe toţi ziariştii din România să nu scrie despre el, nici de bine, nici de rău. Tudor Arghezi a avut la un moment dat iniţiativa să înceapă un roman în care să-l laude pe Malaxa. A umplut un caiet cu o schiţă de roman şi a abandonat ideea – cel mai probabil Malaxa i-a mai dat nişte bani în plus. Câtă vreme a fost la putere Carol al II-lea serviciile de informaţii au avut poruncă să nu-l urmărească pe Malaxa. În dosarele de urmărire în care se strecoară prin câte o notă numele industriaşului chestiunea este imediat abandonată. E foarte greu de spus „adevărul” despre Malaxa.
Mai prin zilele noastre mă uit amuzat la gâlceava lui Ponta cu lumea în ceea ce priveşte creşterea economică. Ponta zice că e bine, chiar foarte bine. Institutul de Statistică de la Bucureşti joacă la două capete: la Bruxelles a trimis cifrele pe bune care arată că economia românească scade, românilor nu le-a spus nimic. Bine, n-am nevoie de Ponta sau de Institutul de Statistică să ştiu că economia românească merge prost. Asta o vede şi o simte oricine trăieşte în România. Problema este realitatea paralelă, construită pe internet şi la televiziuni. Deocamdată contează cine zbiară mai tare.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Cam asa ne-o trag ungurii de vreo suta de ani.
Deci asta era! Că trebuie înjurat Malaxa şi nu se găsesc „docomente” sau bileţele roz în stil Nuţi spaima puţii! Nici nu contează că acest Malaxa a clădit o industrie naţională, că în 1938 uzinele lui construiau cel mai rapid tren din Europa. Jenant fel de a vedea lucrurile şi nu mă miră la cei crescuţi în otrava băsistă.
Nu știu dacă Malaxa a fost chiar ușă de biserică. În toată acea perioadă corupția era ținută la mare cinste, nimic nou sub soare. La urma urmei s-a scris atât despre Krupp, nu știu de ce s-ar simți cineva șifonat că un istoric vrea să facă lumină asupra cazului Malaxa. Mi-ar plăcea să știu de ce plătea presa să tacă din gură…
Presa occidentală – ca și autorii care s-au aplecat asupra cazului pe care-l iau în discuție – nu sunt cu nimic mai buni.
Luați conflictul din fosta Iugoslavie, unui istoric care va trăi nu în 2100, ci care ar vrea să-și elaboreze lucrarea de doctorat peste zece ani, nu îi vor sta la dispoziție decât materiale extrem de deformate.
Da, aveți perfectă dreptate, în istorie, chiar cea recentă, cine a țipat mai tare a avut câștig de cauză.
Croații, care au readus pe tapet, odată cu venirea la putere a lui Franjo Tudjman, ideologia statului fascist al lui Ante Pavelici, e drept într-o formă edulcorată, au fost unanim considerați în presa occidentală drept mari luptători pentru democrație. Cu mare greutate, și doar la presiunile Ununii Europene au acceptat reprimirea sârbilor. Aceeași Croație în favoarea căreia zbiera isteric Ungaria, la începutul anilor 90, alimentând-o din plin cu arme, în speranța, chiar înfăptuită, a dezmembrării Iugoslaviei. Ghici ciupercă ce-i…
Bosniacii au primit sprijin occidental unanim, toată lumea neglijând(sau necunoscând, ceea ce nu este o scuză), faptul că Alija Izetbegovici publica în 1970 Declarația Islamică, în care milita pentru transformarea Bosniei într-un stat fundamentalist. Ulterior avea să fie condamnat la închisoare, sub aceleași acuzații… imediat după încheierea războiului de secesiune, tot Izetbegovici mulțumea public Iranului pentru ajutorul acordat. Când Miloșevici a argumentat, din închisoare, că a luptat și împotriva fundamentalismului islamic, nu l-a crezut nimeni, iar aceeași presă occidentală nu înceta să-l acuze de paranoia și de naționalism sârb deșănțat.
Iar cel mai tare dintre toți au zbierat albanezii din Kosovo, cum că ar fi fost deznaționalizați, ei, care alungaseră timp de decenii mai toți sârbii din provincie, ca să dezechilibreze definitiv în favoarea lor echilibrul etnic.
Nu e de mirare că secuii țipă ca din gaură de șarpe.
De aceea, noi, ca nație, trebuie să ieșim din amorțeală și să învățăm la rându-ne să zbierăm.
Malaxa are dosar la FBI. Chiar daca e vorba în principal de anii postbelici, ceva referinte exista si despre activitatea sa anterioara.