M-am simțit cumva păcălit după ce am cumpărat volumul ”Cetăți, castele și alte fortificații din România” al lui Radu Oltean, prima parte.
Ideea cărții este să prezinte reconstituiri grafice ale cetăților de pe teritoriul României: în baza săpăturilor arheologice să se încerce crearea unei imagini a modului în care cel mai probabil ar fi arătat respectivul monument. Autorul este ilustrator de meserie (și unul foarte bun) și desenele lui nu dezamăgesc în ceea ce privește calitatea și minuția documentării istorice.
Primul nivel al dezamăgirii
Altundeva m-am simțit păcălit: cartea conține 135 de imagini, dintre care doar 40 sunt propriu-zis reconstituiri grafice de cetăți și castele, restul sunt gravuri, schițe, planuri, fotografii contemporane. Mai puțin de o treime din materialul ilustrativ respectă subiectul volumului. Înțeleg dificultatea realizării unor reproduceri istorice, înțeleg nevoia comparației cu materialul documentar – însă proporția este net defavorabilă și asta mi-a lăsat senzația de păcăleală.
Repet: calitatea reconstituirilor este impecabilă. De exemplu, pentru Poarta Mănăstirii a vechii cetăți a Brașovului (astăzi dispărută) m-a surprins prezența unui detaliu de mare finețe: pictura cu portretul împăratului Sigismund de Luxemburg. Din surse documentare se știa faptul că pe Poarta Mănăstirii exista un portret al împăratului, însă nu era cunoscută nici o copie a acestuia. Recent a fost descoperită în arhive o fotografie făcută în perioada interbelică a unei copii pe pânză a portretului mural, copie realizată în secolul al XVIII-lea și pierdută între timp. Reconstituirea din volumul în discuție redă portretul din această fotografie, ceea ce indică din partea autorului o foarte bună cunoaștere a cercetărilor din domeniu.
Al doilea nivel al dezamăgirii
Deși din introducere aflăm că volumul nu este unul care să se vrea o expunere savantă a istoriei, totuși unele paragrafe lansează idei și teorii cel puțin ciudate. Despre cetățile dacilor se spune scurt că nu au avut un rol militar, ci au fost ridicate pentru a intimida, pentru a inspira autoritate. O afirmație lipsită de orice fel de suport, contrazisă de locurile unde au fost amplasate cetățile dacice, de evidentul efort al ridicării unor construcții defensive, de mărturiile despre asedii cuprinse în columna lui Traian.
Seria afirmațiilor ciudate este foarte lungă: slavii erau un amestec etnic cu o limbă și cultură unitară (?!?), primul țarat bulgar s-a întins până în centrul Transilvaniei (?!?), nume de origine pecenegă precum Tâncabă sau Talabă au fost atestate până târziu în Țara Făgărașului (cât de târziu? Talabă parcă era cuman, acum e peceneg?) etc. Deranjează siguranța cu care avarii, pecenegii, bulgarii, cumanii, maghiarii sunt (la fel ca anteriorii slavi) popoare bine definite, spre deosebire de românii plin de ambiguități. După ce tot spațiul românesc este bântuit de acești migratori stabili din punct de vedere identitar, brusc și de niciunde apare Basarab, șef de stat aflat în relații de vasalitate cu regele Ungariei – generație spontanee unică în istorie, care nu-i mai trezește autorului nici un semn de întrebare. Oricum, aflăm că Asăneștii aveau ”probabile” origini vlahe.
Asediul Giurgiului din 1445 este făcut de o flotă burgundo-papală, nici un cuvânt despre oastea lui Vlad Dracul care a luptat efectiv sub zidurile cetății, Vlad Dracul apare doar ca un umil suplicant care cere cetatea cucerită de puternicii occidentali. Cetatea Bucureștiului construită de Vlad Țepeș este redusă la ”casă domnească cu pivniță”, de parcă o construcție cu latura de 100 m, șanțuri cu apă și turnuri la colțuri poate fi descrisă drept ”casă”. În sfârșit, lista asta este extrem de lungă, mă opresc aici.
Una peste alta volumul își are meritele lui, mai ales în ceea ce privește cele 40 de reconstituiri extrem de valoroase. Restul, în principal textul însoțitor, reprezintă un balast inutil, care cel mult reflectă o serie de convingeri personale ale unui diletant în domeniul istoriei.
P.S. Aici găsiți al doilea volum al lucrării de care v-am povestit, suferă de exact aceleași metehne: reconstituiri foarte bune în minoritate, parcă textul însoțitor este mai bine închegat, deși nu foarte.
Felul ridicol și plin de aroganță prin care Radu Oltean a răspuns criticii oneste a istoricului George Damian îl descalifică în mare parte. Comic e că Oltean se împăunează cu o riguroasă cunoaștere a istoriei și are un limbaj de propagandist de stânga neomarxist când își acuză oponenții: ”ultra-naționalist”, ”putinist” (!?), ”extremă-dreapta”, ”ultra-ortodox”. Un mod de manipulare al demitizanților lucianboiaiști (Lucian Boia, Neagu Djuvara, Adrian Cioroianu, Dan Alexe, Ovidiu Pecican, Sorin Mitu, Sabin Gherman etc.), atunci când sunt acuzați pe bună dreptate că exagerează, e să-și acuze oponenții de dacomanie sau protocronism. E un mod ipocrit de a-și ascunde propria lor exagerare proiectând asupra altora o exagerare invers simetrică. Manipularea are efect retoric și psihologic asupra celor slabi de înger și care se lasă ușor manipulați cu ajutorul sentimentelor negative pe care le au despre propria lor țară, sentimente încurajate de acești ”istorici” demitizanți. Șovinismul antiromânesc a devenit, din păcate, un sport național printre români și asta ne afectează pe toți.
Nu cred că Neagu Djuvara, Adrian Cioroianu, mai ales Djuvara (pt că știu mai multe despre ce a scris) pot/poate fi pus alături de Boia, Alexa. Pe alții nu cunosc, iar Gherman poate sta doar lângă Vadim.
Pai numai aruncand un ochi in sectiunea de comentarii la raspunsul lui Oltean si ne lamurim pe deplin:plina de comentarii de la maghiari „transilvanisti” iredentisti pe care ii gasim peste tot unde sunt trimiteri apreciative la adresa istoriei noastre nationale( detractorii principali ai lui Ioan Aurel Pop)
Evident, există grade diferite ale discursului denigrator. Unii sunt violenți și vehement șovini ca Lucian Boia și Dan Alexe, alții sunt mai jucăuși și flegmatici ca Ovidiu Pecican, alții sunt de-a dreptul psihotici ca Sabin Gherman (genul Vadim/Funar/Tokes), alții în schimb sunt mai diplomați, manipulează scriind bine și doct ca Neagu Djuvara. Cioroianu e doar un oportunist carierist, el promovează ceea ce se cere și e la modă ideologic în ziua de azi.
Pentru Tudor…Avarii veniti in Panonia in 567 ,la doi ani dupa moartea lui Justinian,au avut rol de dominatotori si asupra teritoriului nostru,abia ocupat si de slavi.In 804/805 hanul Krum al bulgarilor i-a învins definitiv pe avari, ocupând totodată teritoriul României de astăzi,inclusiv Transilvania.Bulgarii vor fi respinși la sud de Dunăre,prin 905 ,de către pecenegi.Aceasta perioada de ocupatie bulgară,care coincide și cu crestinarea acestora ,în rit ortodox,dar și de adoptarea „noului” alfabet chirilic,este perioada care a adus limbii române acel ad strat slav pe care îl avem .De abia după ce limba slava devine o limba cultă,limba oficiala a slujbelor creștin ortodoxe,va fi influențată și limba nostra ,în ciuda faptului că slavii erau prezenți pe teritoriul nostru deja de 3 secole.Venirea pecenegilor ne-a salvat,cel mai probabil ,de soarta românilor sud dunareni, de slavizare completa.