Am pus cap la cap cifrele din registrele meșterilor breslei aurarilor brașoveni și a ieșit infograficul de mai jos. O unduire de cifre care arată mărirea și decăderea aurarilor de la Brașov în 300 de ani.
Breasla aurarilor brașoveni: naștere, creștere și dispariție
Articole similare
8 comentarii
Ai ceva de spus?
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
o intrebare oarecum tangenta: de ce in tarile romane, meseria de mestesugar (mai ales din ultmii 200 de ani) e mai mult in apanajul tiganilor (ok, satele mai aveau cate un fierar/potcovar care e posibil sa nu fie tigan) si nu s-a format o clasa de oameni care sa lase viata agrara si sa traiasca din mestesug?
Din cel putin doua motive:
1. breslele erau societati închise, locul de mostenea din tata în fiu, eventual calfa prelua afacerea maestrului.
2. taranii nu erau lasati sa plece, pentru ca atunci cine mai muncea pentru cinstitele fete boieresti si bisericesti?
Esentialmente, acest lucru a dus la invaziile de evrei galitieni începând cu prima partitie a Poloniei ce au ocupat, printre altele, si aceste locuri vacante.
De ce nu s-a apucat vreun taran sa lase ogorul si sa se apuce de potcovit? Pai, ma rog, cazul valetului de parcare italian ce practica chirurgie plastica prin Bucuresti ar fi putut servi ca exemplu daca s-ar fi petrecut acum 500 de ani….
Însa, în realitate, taranul trebuia sa-si procure (pe bani) sculele, sa piarda timpul învatând tehnologia (time = money), sa reziste atacurilor (întemeiate) ale breslelor în raza carora se afla si care aveau patente domnesti, sa plateasca acele dari speciale aplicate negustorilor si breslelor…
hai sa va vad, câti dintre voi reusesc asta? Dati-va demisia din multinationale, fara a avea purcoiul de bani ala de la urma, si apucati-va de o afacere locala unde finul primarului are interese „legitime”.
In Transilvania inteleg, dar intreb doar de curiozitate si necunoastere, in Moldova si Tara Romaneasca cine i-a oprit? doar boierii si biserica?
Breslele erau ocolite daca mestesugarii ramaneau la sat. Pe asta se baza si verlagssystem-ul in Europa.
Totusi, in Rusia nu au existat piedicile astea? Pentru ca iobagii rusi erau cei care se ocupau atat de micul comert cat si de mestesugurile satesti. Plus ca au avut o contributie esentiala la aparitia industriei capitaliste. Vezi istoria familiilor de iobagi care au pus bazele industriei textile la Ivanovo. Iobagi care au infiintat fabrici textile inca inainte de a-si obtine libertatea. Si care, atunci cand au dorit sa o obtina, au trebuit sa si-o cumpere de la printul lor cu pretul acelor fabrici plus sute de mii de ruble. Lucru care nu i-a impiedicat sa ramana regi ai industriei pana la revolutia din octombrie.
Cel mai probabil nu era rentabil ca iobagii romani sa se apuce de asa ceva, daca piata nu era suficient de dezvoltata. Iar sa lucreze doar pentru domeniu nu le aducea nici un avantaj social sau economic.
Ar mai fi si ideea înradacinata în capul taranului ca cine are pamânt are dupa ce sa traiasca – mai o mamaliga, mai o fasole, mai un cartof, mai un pui… dar ca mestesugar depindeai de ceilalti.
Nimeni n-a cerut: Vrem ciocane! toti au cerut Vrem pamânt!
Nu cred ca ii impiedica nimeni cu adevarat sa practice amandoua ocupatiile. Concomitent sau nu. De fapt, nicaieri nu cred ca a existat o ruptura brusca intre activitatea mestesugareasca si cea agricola. Mestesugarul de la tara isi asigura in mod firesc hrana din gospodaria proprie, asa cum fac si azi lucratorii care fac naveta din zonele rurale. In aceste zone activitatile respective se completau reciproc si se restrangea una din ele numai in masura in care devenea nerentabila comparativ cu cealalta. Dar nici o decizie nu era ireversibila. Pana si mestesugarii indieni se reintorceau la activitatile agricole in perioadele de scadere a preturilor. Iar acolo se puteau pune in discutie restrictiile de casta.
Nu îl împiedica nimeni pe mestesugar sa revina la ferma sa.
Însa toate sunt contra unui taran sa intre într-o breasla.
Uite, sa dau un exemplu actual: cum ar fi sa intre un mahalagiu de la periferia Tandareilor în baroul Bucuresti, sau în Colegiul Medicilor (breslele actuale)? Oricare însa dintre medici, avocati, ingineri, piloti pot reveni la tara: multi chiar fac asta la pensionare.
Sunt atestate bresle în orașele românești medievale, doar că mici și orientate către producția unor bunuri cu prețuri reduse. De exemplu Târgul de Floci era specializat în producerea nasturilor de os.
Când vine vorba de breslele medievale sunt mai mulți factori de luat în considerare: accesul la materia primă, cunoștințele tehnice necesare, piața de desfacere, stabilitatea legislativă. O sabie sau o armură medievală pot fi lejer echivalate ca nivel al cunoașterii necesare cu un tanc sau un elicopter din ziua de azi. Compoziția metalului, tehnicile de prelucrare fizică și chimică, uneltele etc. toate erau chestii secrete care se transmiteau doar în interiorul breslei. Sașii aveau prevederi exprese în statutele de breaslă prin care interziceau acceptarea românilor sau ungurilor. Fondarea unei bresle se producea prin creștere locală (existența materiilor prime și a cunoștințelor tehnice locale) sau prin import (meșterii învățau în altă parte meșteșugul și se stabileau într-un alt oraș).
Mai pe scurt, în Țara Românească și Moldova au lipsit condițiile enumerate mai sus pentru apariția și menținerea unor bresle serioase (fierari, aurari, lăcătuși etc.) Au existat chestii mici: năsturari, cojocari, țesători – dar fără efecte majore asupra economiei.