Toată lumea știe că românii au jefuit Transnistria în mod sălbatic în cei trei ani când fâșia dintre Nistru și Bug s-a aflat sub administrație românească. Însă s-a deschis puțin ușa arhivelor ruse și au început să iasă la aer niște documente care arată că românii au venit cu bani de-acasă în Transnistria. Precum cel de mai jos.
Graficul intitulat ”Veniturile și cheltuielile statului român în Transnistria” sintetizează situația bugetară a regiunii de la 1 septembrie 1941 până la 31 martie 1944. Și avem așa:
- 1 septembrie 1941 – 31 martie 1942: venituri 1,57 miliarde lei, cheltuieli 3,52 miliarde lei – deficit 1,95 miliarde lei
- 1 aprilie 1942 – 31 februarie 1943: venituri 11,29 miliarde lei, cheltuieli 18,38 miliarde lei – deficit 7,09 miliarde lei
- 1 aprilie 1943 – 31 martie 1944: venituri 32 miliarde lei, cheltuieli 37,6 miliarde lei – deficit 5,6 miliarde lei
Cifrele ilustrează creșterea și dezvoltarea Transnistriei în vreme de război, dar și susținerea primită din partea guvernului care acoperea deficitele destul de consistente. Documentul face parte dintr-un dosar al Marelui Stat Major german, dosar păstrat în arhivele Federației Ruse. Sursa.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Tre’ sa vezi cat a fost inflatia in anii aia. Mare, orisicat.
Nț, nu a fost inflație. Un kilogram de carne de porc era între 40-60 lei, un salariu de muncitor în jur de 2.500 de lei.
Inflatie, neinflatie, guvernul roman baga mai mult decat scotea. Sau crezi ca scotea lei buni si baga lei devalorizati?
Bine, mah: http://www.bnr.ro/1940–1946–1056.aspx
„Imperativele amintite s-au reflectat în evoluţia principalelor operaţiuni desfăşurate de institutul de emisiune de la Bucureşti. Creditele acordate direct şi indirect statului român au generat creşterea considerabilă a valorii nominale a bancnotelor aflate în circulaţie. Deşi în perioada 1940-1944 s-au înregistrat importante sporuri ale stocului de aur, acoperirea angjamentelor BNR cu metal preţios a scăzut de la 35,1% la 31 decembrie 1939 la 1,25% la 31 decembrie 1946. Concomitent, s-a recurs la înglobarea în stocul de acoperire a bonurilor de tezaur aur şi la mărirea preţului pentru kilogramul de aur fin, ceea ce reprezenta devalorizarea mascată a leului”.
http://www.bnr.ro/1940–1946–1056.aspx
Perioada ce a urmat, a crizei economice din anii 1929–1932 şi după anii războiului al doilea mondial, dar mai ales intervalul 1944–1947 produc o depreciere fără precedent a monedei naţionale. Până la începutul lunii august 1947 nivelul preţurilor cu amănuntul crescuseră de peste 8 365 ori faţă de 1938, în circulaţie vehiculându-se o masă uriaşă de semne monetare. Încă din anul 1941, convertibilitatea şi aşa condiţionată şi limitată, este sistată.
http://www.ince.ro/Evolutiaeconomicavol.III-final.pdf – pp. 14-15
Inflatia a început în 1945 (practic din septembrie 1944, de când s-au instalat rusii în tara si au umplut-o de „monede de ocupatie”, fara valoare dar care trebuiau rascumparate de statul român la valoarea înscrisa pe ele), astfel încât a fost nevoie de o reforma monetara în august 1947.
Sigur, bancile au un alt mod de a privi lucrurile, si daca ar fi sa ne luam dupa ele nu ar fi fost ele vinovate de criza din 2008 ci niste victime inocente. Însa statisticile pe care le-am citit, din vest (caci si vesticii erau interesati în economia României) au indicat o depreciere a valorii (reprezentate de ex în pretul pâinii) de câteva sute de ori din 1944 si pâna în 1947, nu mai stiu valoarea exacta. România a fost iarasi un caz singular, toate celelalte tari cazute de partea gresita a cortinei de fier au avut inflatii ce nu au depasit 100, uneori nici 50 (Cehia).
Sigur, exista o mica mare diferenta între deprecierea monedei nationale si deprecierea nivelului de trai. Dar una urmareste îndeaproape pe cealalta.
Si ca s-o întelegem bine, poate ca n-ar fi rau sa ne amintim de o alta inflatie galopanta, aceea petrecuta în 1991-1993, unde s-a taiat numai jumatate din cât s-a taiat în 47 (10000 vs 20000). Întrucât presupun ca multi au prins acea perioada iar amintirile sunt nu numai proaspete dar si personale, si s-a putut vedea pe viu efectul asupra industriei si nivelului de trai, se poate compara.
Sa revenim la subiect – regimul Antonescu a facut tot ce i-a stat în puteri pentru a nu saraci tara. Tineti cont ca a fost razboi, iar în razboi anumite lucruri sunt altfel decât în regim de pace. Leul avea valoarea aproape neschimbata – pentru comparatie am folosit surse elvetiene si francul elvetian si paritatea la Zurich si cea oficiala din Monitorul oficial al RO. Stabilitatea monedei a fost mentinuta, este drept artificial, si prin interdictia schimburilor comerciale si a tranzactiilor financiare în afara celor aprobate de minister (pâna si diplomatii trebuiau sa prezinte note explicative când cereau „valuta” pentru „afara”).
Rezultatul acestei politici a fost ca în România se traia la fel de bine ca si în Elvetia – era suficient sa pasesti 10 km în afara granitelor ei pentru a da de o alta lume. Antonescu a interzis nemtilor sa trimita mai mult de un pachet de 10kg pe luna acasa, unde bântuia foamea si existau cartele.
Sa nu ne lasam amagiti de cifre fara noima.
Maestre, vorbim de anii 1941-1944 în materialul de față. Referirile tale sunt toate în afara perioadei.
Nu conteaza ce inflatie a fost, conteaza ca Regatul Roman SUBVENTIONA Transnistria.
„În timpul şi după încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial leul s-a prăbuşit dramatic. Un dolar însemna 966 lei în 1941, 4.830 lei în 1944, 179.676 lei în 1946 şi 6.055.854 lei în 1947”.
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=14847
E rata de schimb față de moneda dujmanului. Toată lumea căuta dolari și nu se găseau decât la negru. Nu are legătură cu inflația internă, are legătură cu faptul că nu mai existau nici un fel de schimburi comerciale cu SUA.
Dolarul nu avea voie sa fie detinut de persoane fizice decât cu aprobarea nu’s ce ministere – ne aduce aminte oarecum de Ceausescu. Rata oficiala a ramas aproape constanta – pentru edificare trimit din nou la Monitorul oficial.
Însa, pe masura ce rusii se apropiau, unii doreu sa mentina distanta fata de ei – si aveau nevoie fie de SFr fie de dolari. Acestia se gaseau pe piata neagra, la cursuri probabil apropiate de cele spuse mai sus (pentru referinte pot fi citite aminitirle diversilor functionari straini rezidenti în RO acelor timpuri).
La mijlocul anului 1944 se petrece o ruptura – tara este data Rusului, si din acel moment totul devine tragic. Memoriile mentionate mai sus indica o devalorizare puternica a leului.
Astfel de comparatii, gen 1941-1944, sunt vadit partizane (pentru ca sugereaza un singur regim) si ignora în mod voit realitatea. Moneda a fost foarte stabila între 1941 si 1944 pâna la 23 august.
Devalorizarea s-a petrecut pe tipul maretei domnii a regelui. Si din motivele expuse de mine mai sus: inflatia de moneda de ocupatie, prabusirea economiei, capturarea principalelor mijloace de productie, despagubirile de razboi (în afara capturilor), precum si ulterior seceta în principal în Moldova si altele.