Fostul ministru de Externe Ştefan Andrei povesteşte că lui Nicolae Ceauşescu i-a plăcut romanul „Delirul” scris de Marin Preda, iar scriitorul ar fi avut acces la documentele despre mareşalul Ion Antonescu din arhiva Institutului de Istorie al Partidului Comunist. În volumul de amintiri „I se spunea Machiavelli”, Ştefan Andrei spune că Nicolae Ceauşescu nu a citit toată cartea lui Marin Preda, ci doar capitolul despre întâlnirea mareşalului Ion Antonescu cu mama sa. (Spusele lui Ştefan Andrei ar putea fi verificate destul de uşor în arhiva C.C. al P.C.R., capitolul respectiv a fost bătut special la maşină pentru Ceauşescu cu corp de literă mare, dictatorul nu voia să poarte ochelari). Se pare că lui Ceauşescu i-a plăcut capitolul care îl umanizează pe mareşalul Ion Antonescu.
De fapt aceasta este şi marea problemă cu romanul „Delirul” apărut în 1975: îl prezintă pe Ion Antonescu ca pe un om care încearcă să ia decizii politice corecte. Un militar raţional şi patriot – nu un monstru delirant şi setos de sânge. Cartea lui Marin Preda a provocat un adevărat cutremur în societatea românească – şi i-a scos din sărite pe sovietici. La Moscova, în Literaturnaia Gazeta a apărut imediat un articol în care i se reproşa lui Marin Preda necunoaşterea istoriei. Din câte îmi amintesc, am văzut pe undeva şi o intervenţie diplomatică a sovieticilor legată de cartea lui Marin Preda. Şi nu doar sovieticii au fost iritaţi de reevaluarea literară a mareşalului Ion Antonescu: postul de radio Europa Liberă şi revista germană Der Spiegel au criticat la fel de vehement romanul proaspăt apărut.
Ştefan Andrei îşi mai aminteşte că s-a dat dispoziţie de la Partid să fie dată o replică articolului din Literaturnaia Gazeta. Replica a apărut în revista România Literară sub semnătura lui O. Crohmălniceanu şi mai degrabă îl cam îngropa pe Marin Preda decât să-l scoată la lumină. Tot România Literară a găzduit mai apoi mai multe critici la adresa romanului „Delirul” – iar Marin Preda a preferat să promită un al doilea volum, pe care se pare că nu a avut de gând niciodată să-l scrie.
P.S. Şi mai are o poveste interesantă Ştefan Andrei. La pregătirea evenimentelor din 23 august 1964 (20 de ani de la dărâmarea regimului Ion Antonescu) lui Gheorghe Gheorghiu Dej i s-a adus un proiect de discurs, iar acesta a cerut să fie eliminată o anumită pagină. Era pagina în care era înfierat tovărăşeşte mareşalul Ion Antonescu şi scriitorii discursului şi-au zis că nu era destul de „tare”. Aşa că s-au apucat să îl încondeieze şi mai tare pe Antonescu. Dej şi-a ieşit din sărite şi a cerut din nou să fie scoasă acea pagină spunând că pe Antonescu să-l judece istoria.
Puteţi vedea aici mai multe imagini de la parada de 23 august din 1964.
Romanul lui Preda a fost, la momentul aparitiei, un mare eveniment ptr noi cei care nu prea ne bucuram de evenimente de substanta in acea perioada, facand public ca personalitati din istoria noastra au interpretari diferite, functie de reactiile pe care activitatea acestora le-au produs in exterior.
Referitor la volumul doi al romanului, informatiile pe care G. Macovescu le-a dat intr-o conferinta tinuta intr-un cerc privat, la care a fost invitat, au subliniat ca volumul a fost scris si i-a fost incredintat lui de catre Preda in manuscris. Nu alsat sa se inteleaga daca la cedarea manuscrisului, Preda i-a cerut sa nu-l publice sa nu. Ar fi o directie pe care cei care se ocupa de istoria vietii si creatiei lui Preda ar trebui sa o urmareasca si sa faca lumina. Ar fi foarte interesant de vazut cum a dus Preda naratiune pana la capat. A cedat el eventualelor presiuni(interne sau externe) sa nu?
Cred cä lui Ceausescu i-a pläcut ENORM „Cel mai iubit dintre pämânteni”. Dovadä ce a urmat…
Oare când se va dezvälui moartea NATURALÄ a lui Marin Preda?
Eu am citit articolul din Der Spiegel. Nu mi s-a parut deloc negativ, dimpotriva, mie mi s-a parut extrem de laudativ. Articolul a pus empfaza pe reactia rusilor si pe raspunsul românilor. Ar trebui sa nu uitam ca ne aflam în plin razboi rece, iar România se afla de partea cealalta a baricadei. Si sa nu uitam, ca nemtii, aflati înca sub control american deplin, nu-si puteau risca statutul laudând pe fata un aliat al fostului regim (este si legal interzis).
Criticat a fost numai talentul literar al lui Preda, desi câteva rânduri mai jos Der Spiegel mentioneaza ca a fost invitat în RFG (de ce oare ar fi invitat un scriitor prost, ma întreb). Si desigur faptul ca a preluat istoria selectiv, uitându-se (intentionat) ca era un roman nu o carte de istorie.
„De fapt aceasta este şi marea problemă cu romanul „Delirul” apărut în 1975: îl prezintă pe Ion Antonescu ca pe un om care încearcă să ia decizii politice corecte. Un militar raţional şi patriot – nu un monstru delirant şi setos de sânge.”
E o problemă numai pentru cineva care e şi (co)mu(n)ist, şi partizan al Uniunii Sovietice în acelaşi timp.