O comparație între Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare-HISTORICE

Toată lumea știe povestea cu Vlad Țepeș care le-a țintuit de capete cu piroane turbanele unor soli turci care au refuzat să se descopere în fața lui. Doar că lucrurile stau puțin altfel.

În prima variantă a povestirilor germane despre Vlad Țepeș scrisă chiar în timpul vieții lui, întâmplarea de mai sus este relatată cu o serie de detalii care îi schimbă în totalitate sensul general acceptat. În primul rând nu este vorba de turci, ci de ”frânci” – ”Walchen”, cel mai probabil genovezi de la Caffa, din Crimeea. Conform acestei variante, solii genovezi ajunși la Vlad Țepeș și-au scos pălăriile, însă sub acestea aveau pe capete un soi de basmale. Voievodul i-a întrebat de ce nu se descoperă complet, genovezii au răspuns că acesta este obiceiul lor, să-și păstreze basmalele pe capete și nu le dau jos nici în fața împăratului. Țepeș a replicat că vrea să le întărească acest obicei și le-a țintuit basmalele de capete cu piroane bătute de jur împrejur.

Varianta inițială a acestei povești care îi are drept personaje pe genovezi trebuie pusă față-n față cu o întâmplare oarecum similară petrecută în aceeași perioadă, dar care îl are drept protagonist pe voievodul Ștefan cel Mare. Relativ recent a fost descoperită o scrisoare din 1468 a genovezului Gregorio de Reza, consulul Caffei. Acesta povestește cum în 1466, în drum spre Caffa, a trecut prin Moldova și s-a prezentat în fața lui Ștefan cel Mare cu care s-a înțeles foarte bine, i-a făcut cadou un pumnal de aur, iar voievodul l-a rugat să-i comande la Genova fabricarea unei săbii ”după felul valah” (nu moldovenesc). Când și-a încheiat mandatul de consul al Caffei, Gregorio de Reza a pornit spre Genova și a trecut din nou prin Moldova, însă a comis o greșeală ce i se putea dovedi fatală: nu s-a mai prezentat în fața lui Ștefan cel Mare. Scrisoarea genovezului lasă de înțeles că știa de obligația oficialilor străini de a se prezenta în fața voievodului, însă a preferat să o ignore (Ștefan cel Mare se găsea într-o tabără militară la câteva zeci de mile de traseul genovezului).

Cumva Ștefan cel Mare a aflat că Gregorio de Reza traversa Moldova și a trimis pe pârcălabul de Hotin care l-a arestat pe genovez cu întreaga lui suită și l-a aruncat în închisoare. După o vreme Gregorio de Reza a fost adus în fața voievodului care i-a reproșat faptul că nu s-a prezentat în fața lui conform obiceiului și i-a spus că își face milă de el și suita lui și nu-i ucide. În scrisoarea sa Gregorio de Reza se plângea autorităților genoveze că boierii moldoveni l-au jefuit de toți banii și bunurile sale, cerea să fie despăgubit și încheia cu un raționament politic, amintind de gloria republicii și de faptul că solii genovezi erau respectați peste tot, iar o lipsă de respect față de orice oficial genovez era de natură să scadă puterea republicii.

Din punctul lui de vedere, Ștefan cel Mare a acționat conform legilor valabile pe teritoriul țării sale: oficialii străini trebuiau să se prezinte în fața lui, conform tradiției de factură bizantină – altfel puteau fi considerați iscoade. Încălcarea acestei cutume era pasibilă de pedeapsa cu moartea. Confiscarea banilor și bunurilor genovezilor era considerată o amendă, răscumpărarea capetelor, nu un jaf. Relevant este faptul că Ștefan cel Mare considera că îi poate ucide pe solii genovezi, însă calculele lui politice l-au împiedicat de la acest gest – dar încălcarea legii a fost pedepsită cu amendă.

Vlad Țepeș nu s-a înfrânat de la a-i ucide pe solii genovezi veniți la el, probabil a considerat jignirea mult prea mare. Cel mai probabil genovezii veniți la Țepeș au încercat să pună în practică un truc diplomatic prin care să afirme superioritatea republicii lor: să se descopere și să nu se descopere în același timp. Viclenia nu a funcționat, însă este conformă cu pretenția de superioritate a republicii genoveze prezentă și în scrisoarea lui Gregorio de Reza.

Nu existau mari deosebiri între Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare.