Citesc în Adevărul un articol incomplet despre regele Mihai și Frank Wisner, așa că am zis să aduc puțin context, să fie mai limpede povestea asta.
Vârful carierei lui Frank Wisner a fost în perioada 1951-1959 când a fost directorul adjunct al CIA, însărcinat cu planificarea acțiunilor agenției. A ajuns în acest post de top în urma a două lovituri majore date ambele în România în toamna anului 1944. În acea perioadă Frank Wisner era șeful stației OSS din Istanbul (Office of Strategic Services) și la câteva zile după lovitura de stat din 23 august 1944 a aterizat la București. Cu acordul regelui Mihai, Wisner a organizat evacuarea în viteză a aproape 1700 de prizonieri americani aflați în România. Asta a fost o lovitură de imagine fabuloasă: sute de piloți și aviatori americani eliberați în câteva zile printr-un pod aerian.
A doua lovitură a lui Wisner a fost microfilmarea dosarelor Serviciului Secret de Informații despre Uniunea Sovietică. Pentru americani a fost o surpriză totală să descopere o colecție completă a unei arhive de serviciu secret care spionase Uniunea Sovietică încă din momentele nașterii sale, de la 1917. Copiile dosarelor SSI au constituit una dintre cele mai importante capturi ale spionajului american, care i-au lămurit despre adevăratele origini și intenții ale sovieticilor.
În București Frank Wisner a avut sediul organizației sale în ceea ce azi se numește Palatul Bragadiru. Tot Wisner a semnalat încă din 1945 faptul că sovieticii nu au intenții tocmai curate față de țările europene.
Succesele din România i-au asigurat lui Wisner o carieră de vârf în CIA, unde s-a ocupat inclusiv de înființarea postului Radio Europa Liberă. Revolta maghiară din 1956 și înăbușirea ei de către sovietici fără nici un fel de intervenție occidentală i-au provocat o depresie profundă lui Wisner. S-a sinucis în 1965.
Mai multe detalii despre relațiile lui Wisner cu România găsiți în cartea ”Spion pentru eternitate”, scrisă de fostul director SRI George Maior.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
