Un portret contemporan al lui Horea, publicat în 1785

La puțină vreme de la execuția lui Horea apărea la Cluj și Sibiu o broșură germană care încerca o caracterizare frenologică a liderilor răscoalei românilor din Transilvania.

Nu știm cine este autorul cărțuliei intitulate ”Horea și Cloșca, căpetenia și sfătuitorul său în răscoala din Transilvania. O schiță fiziognomică, tratată istoric și caracteristic pe lângă o istorie a acestei răscoale. O contribuție la știința umană și la istoria neomeniei în secolul al XVIII-lea, anul 1784.” Foaia de titlu afirmă că lucrarea a fost comandată de Universitatea din Leipzig, dar e greu de dovedit asta la o carte cu autor anonim.

În orice caz autorul este de partea românilor, scoate la iveală suferințele și nedreptățile sistemului feudal maghiar. Pare să fi fost influențat de ideile iluministe ale epocii și caută să înțeleagă resorturile răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. I-a văzut personal pe conducătorii răscoalei (cel puțin așa afirmă) și era la curent cu cercetările autorităților austriece, încearcă să dezmintă dezinformările care circulau în Europa despre românii transilvăneni. În sfârșit, volumul ar merita tradus în română. Deocamdată am tradus doar portretul și încercarea de caracterizare făcute lui Horea – care conține câteva detalii biografice (posibil false sau exagerate) de care nu am mai auzit până acum.

Mi-aș fi dorit să fi fost mai gras – spunea Cezar – ca să nu mă tem de el deloc; iar dacă poate cineva să îl sperie pe Cezar atunci nu cunosc pe altul de care să mă feresc mai abitir decât de slăbănogul Cassius. Acel Cassius are o față suptă și flămândă, gândește prea mult – astfel de oameni sunt periculoși!

Această observație făcută de marele Cezar, că trebuie să te temi de oamenii slăbănogi, mi-a venit în minte când am făcut portretul vestitului Horea, deoarece cred că îl zugrăvesc aproape întocmai atunci când spun că mi-aș fi dorit să fi fost mai gras.

Întunecată și tristă, însă ascuțită și pătrunzătoare îi este privirea. O severitate permanentă a săpat mai multe cute în obrajii săi decât pe frunte. O barbă neagră subțire adaugă și mai mult la întunecimea chipului său. Forma capului este prelungă, fața ovală, cu o frunte nici prea lată nici prea îngustă și cu găvanele onchilor bine alcătuite; nasul este vulturesc, cu nări mici, subțire la bază și la vârf; gura este pe de-a-tregul bine proporționată, cu o tăietură isteață, bărbia vine mai jos de gură, ascuțită și bine formată, ceea ce alcătuiește un profil nu rău, ci care mai degrabă aparține felului de față ovală.

Gâtul este lung și într-adevăr drept și frumos, poziția sa arată după principiile fiziognomiei că nu poartă un cap oarecare. Fața, după cum am spus, este trasă, de culoare pământie cu tentă întunecată, arsă de soare, obrajii străbătuți de cute, iar mai ales pleoapele îi sunt roșii și îngroșate, ca și cum ar fi umflate, astfel că deschizătura ochilor este îngustă; în spatele lor când se rotesc, când se opresc niște ochi mici, negri și înflăcărați.

Părul de pe cap este un brun deschis, scurt și rar, precum genele, sprâncenele și barba. Statura îi este mijlocie, cu un trup subțire ca întreaga lui alcătuire, cu piept și umeri zdravene și puternice, ale unei creșteri bărbătești, care fac o proporție corectă cu întregul, când merge sau stă se ține drept. După cum apare nu poate fi mai bătrân de 48, cel mult 50 de ani. Îmbrăcămintea lui obișnuită este cea din ținutul Zlatnei, o haină neagră până la genunchi, împodobită cu albastru pe piept, pantaloni albi mai strânși pe picior decât cei ungurești, încălțat cu opinci; de obicei purta o pălărie neagră pe cap (după cum se vede și în desen), iar în mână ducea un băț subțire de alun. Așa era îmbrăcat și când a fost prins, mai puțin haina, în locul căreia avea o sarică de oaie.

Horea este numele pe care și l-a dat căpetenia acestei răscoale, adevăratul său nume este Nicula Urs și este un român născut în Transilvania, din Arieș, ține de biserica de acolo, din Arada; multă vreme nu a avut nici o avere, ci a trăit pe lângă neamuri și prieteni. Fratele său era episcop român și pentru că averea i-a permis a ridicat în făstul război cu prusacii două escadroane de husari pe cheltuiala lui; astfel a primit de la Curte permisiunea să numească el doi rotmiștri și doi locotenenți. Un post de rotmistru l-a dat fratelui său, acestui Horea, care a fost cu husarii de Toscana ai lui Leopold. La sfârșitul războiului și-a vândut postul de rotmistru, însă a pierdut repede banii și nu i-au mai rămas decât înșelăciunile: lua sub tot felul de motive bani de la românii bogați și îi folosea, fără să se gândească să-i înapoieze, ca să răspândească în rândurile poporului său sminteala că după vechile privilegii ar fi oameni pe deplin liberi. Le arăta și le citea niște hrisoave cu sigilii mari, făcute însă de el însuși la Viena, precum acea diplomă care dădea drept de târg în Brad, după cum se spune astfel a câștigat pe mulți alături de el cu care a străbătut țara și cu ajutorul împrejurărilor amintite a început această răscoală înfricoșătoare.

Mai presus de toate Horea pare să fi fost născut pentru a porunci și în vremurile când și-a jucat rolul a arătat că s-a învățat să poruncească. Ura naturală împotriva abuzurilor nobilimii, dorința de libertate și proprietate pentru el și pentru poporul său apăsat, pentru tovarășii săi de credință, toate acestea par să fi fost resorturile încercării sale, care pentru el a fost cu atât mai importantă cu cât nu era neștiutor, ci a fost un cap învățat, care nu doar știa germană, dar îi și citea pe scriitorii germani după cum adeveresc mai multe persoane care l-au văzut la Viena, doar pe Friedrich Gottlieb Klopstock îi era mai greu să-l înțeleagă. Ar mai fi fost închis mai înainte pentru unele greșeli, însă a fost iertat.