Tezaurul României de la Moscova – unde ne aflăm şi ce se mai poate face

Dezbaterea de la Strasbourg de săptămâna asta care a cuprins şi subiectul aurului românesc furat de sovietici a stârnit puţină emoţie în mass-media, însă multe din cele spuse sunt fie incomplete, fie de-a dreptul greşite. Aşa că vă ofer un rezumat al situaţiei.

Ce s-a întâmplat la Strasbourg

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat un raport privitor la situaţia democraţiei din Federaţia Rusă alcătuit de românul Gyorgy Frunda şi elveţianul Andreas Gross. La acest raport un grup de deputaţi din România şi Republica Moldova au depus câteva amendamente care se refereau la chestiunea Tezaurului României de la Moscova. Amendamentul care se referea explicit la cele 93,4 tone de aur furate de sovietici a fost respins: elveţianul Andreas Gross a motivat că aurul a fost confiscat în schimbul ocupaţiei Basarabiei (o frumoasă teză sovietică preluată la APCE!). Au fost acceptate două amendamente care ne trimit la negocieri directe cu Federaţia Rusă. Tot e mai bine decât nimic: ruşii refuză să discute subiectul celor 93,4 tone de aur furate de sovietici, iar rezoluţia APCE care îndeamnă la negocieri reprezintă un instrument care poate fi folosit. Titlurile de genul „Tezaurul rămâne la Moscova” sunt lipsite de sens: negocierile continuă!

(Puteţi citi aici textul final al Rezoluţiei APCE privind situaţia din Rusia, aici puteţi citi cum s-au desfăşurat dezbaterile pe fiecare amendament şi ce a zis elveţianul despre Tezaurul României şi Basarabia).

Despre ce tezaur vorbim şi unde a dispărut aurul

Istoria Tezaurului de la Moscova este destul de clară: după România a dezarmat trupele ruse bolşevizate şi a stârpit bolşevicii din Basarabia, Lenin a dat ordin să fie confiscate bunurile date în păstrarea Moscovei cu promisiunea că vor fi înapoiate poporului român după ce va fi eliberat de sub „jugul burghezo-moşieresc”. În 1935, în condiţiile unei încălziri a relaţiilor României cu Uniunea Sovietică a fost returnată o parte din tezaur. Înapoierea s-a făcut pe bază de proces verbal: au fost verificate listele de inventar păstrate la Bucureşti cu cele păstrate la Moscova şi cu conţinutul casetelor. În principiu nu lipsea nimic, însă nu au fost înapoiate lingourile şi monezile de aur. În 1956 a fost înapoiată o altă tranşă de obiecte din Tezaurul de la Moscova: documente vechi, arhivă, obiecte de artă – aur nu.

În 1965 Ceauşescu a discutat cu Brejnev despre subiectul celor 93,4 tone de aur care mai trebuiau date înapoi. Sovieticii au sărit ca arşi, iar Brejnev a spus ceva de genul că arhivele lor nu reflectă soarta aurului românesc care a fost trimis pentru siguranţă în Siberia, doar că acolo a fost furat de alb-gardişti.

Brejnev a minţit, iar regretatul istoric Florin Constantiniu a dezvăluit anul trecut ce s-a întâmplat cu aurul românesc de la Moscova: Lenin personal a dat ordin să fie folosit pentru „zdrobirea contra-revoluţiei române”. Întreaga poveste a acestor documente aici. Doar că faptul că Lenin a cheltuit aurul românesc împotriva României nu şterge datoria! Rusia încă ne datorează cele 93,4 tone de aur.

Negocierile de după 1992

După dizolvarea Uniunii Sovietice, România a căutat căi de rezolvare a problemei aurului prin intermediul organismelor internaţionale. Când Federaţia Rusă a încercat să devină membră a Consiliului Europei, România a pus problema Tezaurului: Opinia APCE 193 din 1996 cere într-adevăr ca Rusia să dea înapoi cele confiscate (paragrafele 10.12-10.14) însă în baza unor negocieri cu statele solicitante. Amendamentele de săptămâna aceasta au fost posibile datorită paragrafelor amintite mai sus.

Ce a făcut Rusia? A intrat în negocieri cu statele reclamante (nu ştiu ce au cerut alte state, cum au negociat şi ce au primit) iar în cazul României a aplicat o şmecherie: în 2003 la semnarea Tratatului de cooperare România-Rusia Moscova a refuzat să includă în tratat problema Tezaurului. Aceasta a fost delegată unei comisii de istorici care s-a întâlnit prima dată în octombrie 2004, s-a mai reunit de atunci de două ori, după care s-a făcut linişte. Rusia a lovit două ţinte cu acelaşi glonţ: s-a conformat cererii APCE de a discuta bilateral cu statele reclamante şi nu a recunoscut oficial că are ceva de dat înapoi (comisia de istorici se referă la istorie, nu la relaţii actuale!).

Reacţiile de la Moscova

Punerea pe tapet a chestiunii aurului furat de sovietici i-a scos din sărite pe ruşi. Mesajul oficial de la Moscova a fost unul sub formă de avertisment: nu răscoliţi trecutul! (aici) S-au găsit şi istorici ruşi care să spună că de fapt România nu a plătit despăgubiri după cel de-al Doilea Război Mondial, că aurul a fost reţinut drept despăgubire pentru ocuparea şi exploatarea Basarabiei (tot pentru acelaşi motiv a fost ocupată şi Bucovina de nord cu Cernăuţiul în 1940!) – una peste alta România datorează mai mult Rusiei. Presa rusă susţine intens teza asta: KM.ru, Vocea Rusiei, Regnum.

Rămâne de văzut cum poate fi folosită noua rezoluţie de la APCE, dacă Rusia va accepta reluarea negocierilor despre aurul românesc şi sub ce formă (dacă va fi reactivată comisia istoricilor atunci chestiunea ţine de istorie).

P.S. Dacă vedeţi pe undeva poveşti cu nişte băieţi care ştiau ei cum să aducă aurul de la Moscova să ştiţi că este vorba de o manipulare ordinară.