Începem să aflăm adevărul despre cele întâmplate cu prizonierii români din Uniunea Sovietică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratec, Vladimir Ivanovici Korotaev şi Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov au editat volumul de documente „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956”, Monitorul Oficial 2013. Cartea a fost lansată de Ministerul Afacerilor Externe (detalii aici) şi nu pot să vă spun unde se găseşte de cumpărat. Am ales câteva detalii din acest volum.
Arhivele sovietice ne spun că au fost înregistraţi pe tot parcursul războiului 187.367 prizonieri români dintre care 132.755 au fost eliberaţi, iar 54.602 au decedat (o rată a mortalităţii de 29,1%). Aceleaşi arhive, în documente diferite, susţin că între anii 1941-1945 trupele sovietice au capturat 236.420 militari români. Diferenţa de 49.053 persoane poate fi explicată prin sistemul defectuos de înregistrare a prizonierilor practicat de sovietici, dar şi prin faptul că prizonierii erau înregistraţi abia la sosirea lor în lagăre – iar mulţi din ei mureau pe drum. Pe de altă parte, arhivele militare româneşti au înregistrat cifra de 367.976 militari dispăruţi (alături de 92.620 morţi şi 333.966 răniţi). De exemplu, în lagărul 165 de la Taliţî regiunea Ivanovo au fost trimişi între 23 decembrie 1942 şi 20 ianuarie 1943 un număr de 8.759 militari români, dintre care 2.259 au murit pe drum.
Cât despre condiţiile de viaţă din lagărele de prizonieri să-i dăm cuvântul soldatului sovietic Fiodor Ilici Socikov din corpul de pază al lagărului nr. 93 de la Tiumen:
Am observat că prizonierul de război Eftilei Cauneac a strâns ceva iarbă crescută pe marginea plutei şi a început s-o mănânce. L-am avertizat cu voce tare de pe mal să nu mănânce iarbă, dar el a continuat în pofida interdicţiei mele categorice. I-am ordonat să revină pe mal şi, în momentul când a ajuns la mal am observat că din gură îi curgeau spume, era cuprins de o moleşeală totală, iar apoi au început convulsiile. În această stare a fost trimis la serviciul sanitar pentru a i se acorda asistenţă medicală.
Între 18 septembrie şi 21 octombrie 1943 un număr de 13 prizonieri români din lagărul 93 de la Tiumen au consumat plante sălbatice, 8 dintre ei au murit intoxicaţi, 5 au fost salvaţi. Bineînţeles că de foame au mâncat cicuta virosa (o muşcătură din rădăcina acestei plante ucide un om într-o oră) nu doar ca să le facă în ciudă gardienilor sovietici.
Pingback:Cifrele romanilor cazuti in prizonierat in URSS, morti si disparuti: intre 187.367 si 367.976. DOCUMENTE | Ziaristi Online
Un frate al tatalui meu a fost luat prizonier, cu toata unitatea din care facea parte, in 30 august 1944, adica la sase zile dupa „intoarcerea armelor”. S-a intors in tara in martie 1948 si a adus cu el o patura mitoasa, un costum vatuit si o pereche de schiuri. Despre ceea ce s-a intamplat in lagarele pe unde a fost dus nu cred sa fi povestit cuiva. Cel putin tatal meu, si el veteran de razboi, spunea ca nici lui nu i-a spus…
Buna ziua!
Daca reusiti sa aflati unde se poate cumpara volumul prezentat,va rog sa ne spuneti si noua.Eu,unul,sunt foarte interesata de subiect.
Multumesc anticipat!
Buna ziua tuturor! Am sunat la editura MO. Comanda tuturor cartilor a fost facuta prin institutul Diplomatic Roman si dansii au comandat un numar limitat de carti care vor fi trimise la Bibliotecile din Bucuresti. Succes celor din Bucuresti. Celorlalti ca mine….tanti auguri :(
O serie de marturii se regasesc parca si în Saptamâna Rosie de Goma.
Poza parca exemplifica dictonul rusesc „Davai cias!”
…cam 30.000 de romani au revenit din prizonierat cu diviziile Horia, Closca si Crisan-condusa de Colonelul Mihai Lascar-considerat un erou al bataliei de la Stalingrad cand a rezistat trei zile in incercuire,..la Cotul Donului…decorat cu cele mai inalte medalii romane si germane-pentru campania din Crimeea -si Tudor Vladimirescu.Mai mult…. rusii si asa zisii comunisti romani nu au putut sa faca….imensa majoritate a prizonierilor romani au refuzat colaborarea cu inamicul.Ce-i trist e faptul ca dupa 23 August in mod pasnic s-au predat si au fost luati prizonieri in jur de 175.000 militari romani-plus tehnica de lupta-( productia interna pe 3 ani).Toti au fost pacaliti ca vor fii dusi in locuri de realocare si vor fii dotati cu armament si uniforme sovietice pentru a continua lupta.Multi au evadat si s-au intors la garnizoanele lor participand ulterior la lupta anti germana.In Transilvania efortul a fost depus de armata a V-a care a fost tinuta de Maresal in rezerva ,….gata oricand de interventie impotriva Ungariei.Spre cinstea unor unitati romane.de pe fontul din Moldova…..acestia au permis retragerea trupelor germane…mai ales prin pasul Buzau…nu au putut sa uite ca aproape trei ani au luptat cot la cot.In retragere gemanii nu au distrus nimic si au facut-o in mod organizat si disciplinat.Spre deosebire de rusi care au pradat totul in calea lor.Dixit.
Pentru bucuresteni : incercati la biblioteca/libraria din Casa Armatei! Gasiti lucruri incredibile ce nu prea apar in librarii, la preturi mult mai prietenoase! Dar doar in zilele lucratoare! Ocazional, mai apare literatura de specialitate si de calitate si la Muzeul militar.
Un coleg de serviciu, Mircea Georgescu, casatorit cu o evreica, cu care aveau o fiica numita Donca (in memoria „luptatoarei antifasciste” Donca Simo…), mi-a povestit, in anii 1982-1983, despre activitatea sa de consul al Romaniei la Kiev, la inceputul anilor’50, insarcinat cu repatrierea prizonierilor de razboi romani.Din relatarile acestora, a tras concluzia, spusa cu claritate catre mine, ca SINGURA diferenta dintre nemti si rusi, in ceea ce priveste tratamentul prizonierilor, este ca rusii NU AU AVUT CAMERE DE GAZARE!!!Este suficient…
Un unchi, sotul surorii mamei mele, a petrecut sase ani in prizonierat iar ororile traite si povestite de „unchiu’ Tica” mi-au marcat copilaria si m-au facut sa incerc sa cunosc, sa citesc si sa aflu, cat mai multe despre istoria recenta a Romaniei, sa-mi iubesc tara si sa incerc sa-i dau, in timp, cel putin cat a investit ea in formarea mea ca om.Si nu citisem inca ceea ce spunea Kennedy despre datoria cetatenilor americani fata de tara lor…Apropo, nu am auzit pe nimeni sa combata, acolo, aceasta declaratie, dupa cum , in anii de dupa evenimentele din dec.1989, nu am auzit pe nimeni, in Romania, sa o reia, pentru a ne veni in fire, ca popor si ca tara!…
Din câte stiu eu au fost români în lagarele de concentrare germane, si nu evrei români, ci români „verzi” (à la Caragiale), în special soldati, majoritatea capturati în Ardeal dupa 23 august, o parte infima reprezentând si cei aflati la studiu (aviatori, tanchisti etc.). Multi au supravietuit si au povestit. Nu a fost ca la rusi, în ciuda conditiilor grele, se poate spune ca a fost un „sejur” comparativ cu ce au patit-o soldatii prizonieri si basarabenii deportati.
Probabil comparatia unchiului Tica a fost facuta fata de un etalon „din auzite”, ma refer aici în special .la „standardul” stabilit de propaganda holocaustului.
Au început sa apara marturii si reportaje despre basarabenii deportati, atât în 1940 cât si dupa 1944, si au supravietuit. Este un pas. Al doilea va trebui sa fie declararea si recunoasterea oficiala a holocaustului rosu.
Pingback:Reeducarea comunistă. Documente despre "Fenomenul Piteşti"
Revin cu corectia urmatoare: Colegul de serviciu, Mircea Georgescu, fost consul la Kiev, este cel care a facut distinctia bazata pe existenta camerelor de gazare in lagarele germane.Expresia , probabil in parte plastica, avea la baza cele relatate de prizonierii romani in drum spre Romania, spre casa. Unchiul Tica mi-a povestit cum erau impuscati cei care ieseau din formatie sa bea apa din baltoacele de pe margine drumului, cum erau impuscati, prin trageri in gramada de prizonieri romani opriti langa vreun sat, in urma betiilor ocazionate de contactele intre gardieni si populatia locale, cum vana coji de cartofi pentru a reusi sa reziste efortului de a face opt metri patrati de pista de aviatie pe zi, cum sapau zi si noapte in stancile Crimeei pentru a face tuneluri din care avioanele ieseau in zbor deasupra marii etc.Desigur, ura rusilor fata de prizonieri, germani, romani, italieni, maghieri etc, avea la baza suferintele de dupa 22 iunie 1941, motivatia insuflata de comisarii de partid, propaganda sovietica de razboi.Marea majoritate stateau prost la capitolul educatie, dar au existat, fara indoiala, si acte de milostenie remarcabile fata de unii prizonieri romani, mai norocosi.Personal, am cunoscut direct, in contact cu intelectuali, muncitori sau militari din fosta URSS, atat dispretul fata de noi, romanii si fata de politica Romaniei, mai veche sau mai noua, dar am si cunoscut manifestari de simpatie, ospitalitate remarcabila, chiar caldura umana in sensul cel mai bun.Aici poate ar fi de amintit si povestea lui Grigore Gheba, cel care ne-a invatat matematica prin culegerile sale, si el cazut prizonier, in calitate de ofiter de artilerie.Poate altadata…
Mai amintesc una din povestirile unchiului Tica:in vara lui 1941, fiind mitralior intr-o subunitate de vanatori de munte, schimba de doua sau trei ori teava la mitraliera, pentru a opri valurile nesfarsite de barbati si femei care contraatacau pozitiile romanesti recent ocupate.Dupa lupta, gaseau in sacii de merinde ai celor cazuti seminte, boabe de grau sau de porumb, recipiente cu alcool de proasta calitate (din sfecla) si mahorca.
In aceste imprejurari, a ramas impresionat toata viata de fapta unui german, din flancul pozitiei romanesti, care la un contraatac cu tancuri al rusilor, s-a aruncat cu o legatura de grenade sub tancul cel mai apropiat.Era vara lui 1941, nu 1944 sau primavara lui 1945…
Zidar samotor de meserie, unchiul meu era un om prea simplu si cinstit sa minta, fusese ucenic la Atelierele Grivita si fusese in curtea lor pe 16 februarie 1933, dar nu relua niciodata propaganda pe care eu o invatam la scoala…
Din Spargatorul de gheata de Suvorov:
– Ei, fratioare, cum e la Auschwitz?
– Mm, nimic interesant, strînge din umeri un soldat în veston negru. Totu-i ca la noi. Clima îi mai buna la ei.
Nu vreau sa par cinic, dar sovieticii nu s-au purtat excesiv de rau cu prizonierii de razboi si nici in tarile ocupate, inclusiv Germania. Adica nu s-au comportat mai rau decat se comportau intre ei. Violenta , violul, foametea, furtul, omorul erau chestii curente, deci puteau fi practicate si cu strainii, dar fara patima. Pur si simplu asa se traia in URSS. Si intr-un fel se mai traieste si azi. Dar germanii si japonezii, care se considera popoare superioare s-au purtat inuman, germanii e adevarat selectiv, dar japonezii fara discriminare. Violul colectiv de la Nankin, China este o dovada si podul peste raul Kwai alta.
Unul dintre miile de prizonieri roman,a fost,Iohan Urlich,care a povestit ,la Europa libera,despre anii petrecuti in URSS, dincolo de cercul polar, in lagarele politice de la Vorkuta.El a scris o carte intitulata: ”Fara pasaport in URSS”.Am cautat cartea prin biblioteci ,dar nu am gasit-o.EL a scris-o in Germania,deci in germana si nu cred ca a tradus-o nimeni in romana. Am si eu un unchi cazut prizonier la rusi care nu a mai venit de acolo. In anul 1982 ,la o berarie din Azuga, citiva prizonieri din Brasov,reintosi din URSS,s-au oprit indrum spre casa ptr. abea bere”Azuga” si vorbeau amestecat ruseste-romaneste,au spus ca rusii inca mai au prizonieri romani.
Fratele mai mare al tatalui meu a fost in lagarul nr. 2 de la Stalingrad . El nu sa mai intors acasa , acolo a pierit . Copilul lui nascandu-se dupa plecarea lui pe front . In urma cu doi ani a murit si acesta fara sa-si cunoasca tatal. Pentru ce a luptat bunicul in cele doua razboaie si fii lui in cel de-al doi-lea razboi? Si-au aparat pamantul cu bogatiile lui, cu pretul vietii, ca niste smecheri sa distruga astazi totul ce avea bun tara.
Eu am deja sub 80 ani şi de mult sunt preocuat de destinul fratelui senior al mamei mele: Simion Ţurcanu, anul naşterii 1918 sau 1919. Locul naşterii: comuna Pelinia judeţul Bălţi, Basarabia, azi Repub lica Moldova. Părinţii lui Turcanu Grigore şi Şurcanu Victoria. Ştiu că fiind ostaş al Armatei Române a fost luat în plen prin martie, posibil, aprilie 1944. Unitatea lui militară prin mijlocul lui februarie se afla undeva în preajma hotarului dintre regiunile Viniţa şi Odesa de azi. Ca prizioner ar fi fost într-un lagăr sovietic în Carpaţii ucraineni, unde o şi fi decedat, în circumstanţe neclare. La moment eu sunt unicul lui rudă – nepot, alţi urmaşi a lui nu există: toţi fraţii şi sora, precum şi soţia demult au decedat. Copii n-a avut. Particularitatea cazului lui e faptul că, bănuiesc, el, fiind de origine basarabean, nu era recunoscut drept prizonier român şi, ca urmare, toate conenirile dintre România şi URSS privind viaţa în plenul sovietic şi repatrierea nu se extindeau asupra lui. Despre el unica veste după februarie 1944 a fost cea din 1948 despre deces, venite pe numele fostei soţii. Căutările mele actuale în spaţiul post sovietic nu s-au soldat cu careva succes. Aşi fi recunoscătur pentru orice informaţie care m-ar ajuta să aflu careva date despre el după februarie 1944 şi pînă la în 1948, inclusiv despre locul înhumării.
A aparut lista cu 10000 de prizonieri morti in lagare in Rusia:
https://moscova.mae.ro/node/931?fbclid=IwAR0qjzCizBjIxmHu_F4d03Nm1VJhDMcGc4QryFmN49Q2T2VDvkcajBhqUIQ
Am avut un unchi care a luptat la vanatori de munte si a fost luat prizonier dupa 23 august.
S-au predat rusilor cu care inca luptau, in baza intoarcerii armelor.
A fost dus in rusia prizonier si s-a intors viu.
Nu vorbea despre chestia asta cu nimeni, nu stiu cat de speriat era si ce groaza le-au indus in prizonierat. A vorbit doar de foamete si frig extrem. De scos diminetile la raport dezbracati la -40 grade. De mancat de pe jos resturi de paine scoasa din pamant si racaita de mizerii. De suferinta de sete din trenul care i-a dus in lagar. ATAT
Cand s-a intors s-a stabilit in alt oras ,nu Bucuresti, 10 ani. Frica era prezenta inca.
Nu s-a vorbit aici de sotiile de ofiteri care i-au urmat in prizonierat si care le duceau ajutoare in lagar. Matusa mea l-a urmat peste tot timp de 4 ani. S-au intors impreuna.
Nu a povestit nimic niciodata.Doar ca ii ducea la gard diverse .
Trebuie sa mai existe cineva care are rude ,femei , care au insotit prizonierii.
Nici nu pot sa imi inchipui cum au trait si cum s-au intretinut in rusia atunci femeile prizonierilor. Poate nici nu trebuie sa stim.
S-au intors amandoi si matusa mea a trait pana la 94 de ani.
Unchiul a murit dintr-o pneumonie , culmea. A trait 76 de ani.
A fost ofiter ,cred ca locotenent, de vanatori de munte.
TIGAU CONSTANTIN din comuna Pogoanele
La cat de rau isi faceau intre ei ,rusii , nu ma mira nimic legat de cei din prizonierat.
Am inmormantat de curand un cumnat , comandor de marina. A fost garda de onoare,au tras salve ,etc. Asta ar fi merita si unchiu erou, ca si toti ceilalti care au luptat pentru tara.
Toti si-au facut datoria , nu pot fi acuzati ca au luptat impotriva cine stie cui.
Cand te cheama , te duci si iti faci datoria. Numai cei care conduc sunt vinovati de razboaie si tot felul de conflicte. Sunt vinovati si fata de propriul popor pe care il duc si il azmut impotriva altora.
Militarii prizonieri sunt victime ca si cei contra carora au fost dusi si azmutiti.
Stalin a omorat mai multi rusi decat nemti ,romani,unguri si alte natioanalitati.