Obsesia lui Putin cu istoria și Al Doilea Război Mondial

Putin a acuzat Polonia că ar fi complotat cu Hitler și Germania nazistă înainte de Al Doilea Război Mondial, conform unor documente din arhive pe care le-ar fi văzut recent. Afirmația, făcută în fața unei adunări de ofițeri ruși, a stârnit un scandal diplomatic (sursa). Să lămurim puțin obsesia asta cu istoria a lui Putin.

În primul rând orice țară din Europa de Est poate fi acuzată că a ”complotat” cu Hitler, că a căutat o înțelegere cu Germania nazistă. Documentele văzute de Putin nu sunt nici secrete, nici noi. Chestia cu documentele este un artificiu retoric, colecțiile de documente diplomatice de dinaintea războiului au fost publicate și răspublicate. Și cum ziceam orice țară est-europeană poate fi acuzată că a încercat sau chiar a reușit să ajungă la o înțelegere cu Germania nazistă: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Iugoslavia, Bulgaria – toți s-au îngrămădit la ușa lui Hitler – care până la urmă s-a înțeles cu Stalin. De ce?

Pentru că Europa de Est în anii 1930 a fost prinsă între doi coloși – Rusia sovietică și Germania nazistă – și era mult prea slabă și divizată ca să le poată face față. Așa că fiecare națiune a căutat să-și scape pielea. Și oricât ar părea de ciudat acum, în acea vreme Hitler era văzut de est europeni ca fiind răul mai mic decât Stalin. Experiența statelor est-europene cu Rusia sovietică nu a fost cea mai plăcută. Polonia a fost invadată de Armata Roșie și oprită cu greu la porțile Varșoviei, regimul lui Bela Kun din Ungaria a pus țara pe butuci, România a fost ținta a zeci de atacuri teroriste, iar în Bulgaria viața politică a fost la limita unui război civil întreaga perioadă interbelică sub puternice influențe moscovite. Cehii s-au lămurit despre sovietici în timpul experiențelor prizonierilor în Siberia și nici iugoslavilor nu le-au adus mari bucurii contactele cu sovieticii.

Însă dincolo de experiențele directe toți est-europenii erau cât se poate de bine informați despre cele ce se întâmplau în Uniunea Sovietică: lagărele de muncă, epurările, poliția politică. Dar cel mai mult băga spaima în est-europeni utopia comunistă instalată cu revolverul în ceafă, dispariția proprietății private, statul totalitar și transformarea cetățenilor în robi ai statului. Toți știau că dacă Europa de Est va încăpea pe mâna căpcăunului de la Moscova întreaga lor lume va dispărea într-o formă violentă (ceea ce s-a și întâmplat).

Prin comparație cu Rusia sovietică a lui Stalin, Germania nazistă a lui Hitler părea un partener cu care te puteai înțelege, cu care puteai discuta. Germania nazistă a prins în anii 1930 Europa de Est într-un clește economic fără scăpare. Am explicat aici mecanismul prin care România a devenit de facto creditoarea Germaniei naziste, dar schema a fost aplicată sistematic tuturor statelor est-europene. După stabilirea dependenței economice a urmat natural infiltrarea dependenței politice.

Nimeni nu-l iubea cu adevărat pe Hitler în Europa de Est. Istoria interbelică a României este o zbatere între agresiunea Rusiei sovietice și agresiunea Germaniei naziste – soluția fiind apelul la Franța și Marea Britanie (incapabile în mod real să facă ceva pentru a scoate țările est-europene din acest clește). Repet ce am spus la început: toți est-europenii s-au îngrămădit la ușa lui Hitler în încercarea de a ajunge cu el la o înțelegere, pur și simplu li s-a părut un rău mai mic în comparație cu Rusia sovietică a lui Stalin.

Hitler căuta în Europa de Est o zonă de dominație economică și influență politică, acestea fiind obiectivele, țintele lui pentru regiune. Stalin căuta altceva. De la apariție până la dispariție Rusia sovietică a fost o construcție marcată de insecuritate. Regimul sovietic a fost unul lipsit de legitimitate internă și externă, un act de voință al unei grupări violente și fără scrupule. Clasa conducătoare sovietică s-a temut permanent de propriul popor și de celelalte state, această teamă aflându-se la originea agresivității. Noua societate sovietică era împotriva tuturor celelalte societăți existente, pur și simplu le nega tuturor celorlalte forme de organizare dreptul la existență – de aici și ideea ”exportului de revoluție”. Sovieticii au încercat permanent să-i transforme pe toți ceilalți în sovietici. Conducătorii sovietici își urau și suspectau propriul popor și doreau să schimbe toate statele în care își puteau proiecta forța economică și militară. Rusia sovietică a fost un colos cu probleme de personalitate majore, permanent în căutarea unei iluzorii securități prin expansiune teritorială.

Când vine vorba de înțelegerea dintre Hitler și Stalin pentru împărțirea Europei de Est cunoaștem doar raționamentele de la Berlin, modul în care s-a luat această decizie, cum au gândit-o Hitler și oamenii lui. Mecanismele deciziei luate de Stalin rămân obscure, documentele care ar explica asta rămân sub cheie. Din partea istoriografiei ruse avem doar teza că Stalin s-a înțeles cu Hitler ca să câștige timp și să se pregătească pentru apărarea patriei. Și aici ajungem la obsesia lui Putin cu istoria. Pentru ruși până în ziua de azi nu există Al Doilea Război Mondial, ci Marele Război pentru Apărarea Patriei (am explicat aici diferențele).

Rusia de azi a moștenit temerile Rusiei sovietice, atât interne cât și externe. De aceea Putin are nevoie de retorica sovietică pe care o păstrează nealterată. Rusia sovietică ar fi fost singura țară din Europa care s-a luptat cu Germania nazistă a lui Hitler. Stalin nu a fost partenerul lui Hitler împreună cu care a distrus țările Europei de Est. Și nu este întâmplătr faptul că Putin le spune lucrurile astea ofițerilor: de fapt le spune că au o tradiție de luptă de partea dreptății din cele mai vechi timpuri până în ziua de azi.