Continuă în rândurile următoare prezentarea vieţii llui Gheorghe Gheorghiu-Dej în imagini. Spre deosebire de comuniştii veniţi de la Moscova călare pe tancurile sovietice şi care îşi petrecuseră viaţa prin conferinţe şi şcoli de partid, Gheorghiu-Dej chiar era muncitor şi petrecuse mulţi ani în închisoare după grevele de la Griviţa din 1933. În închisoare Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a creat o structură de credincioşi care aveau să se afle alături de el permanent şi, mai presus de orice, a stabilit relaţii excelente cu spionii sovietici închişi alături de comuniştii români. Iniţial un necunoscut pentru Moscova, Gheorghiu-Dej a intrat din ce în ce mai mult în graţiile Kremlinului datorită „originii sănătoase” şi prizei reale la publicul muncitoresc din România. A ştiut să navigheze prin apele tulburi ale anilor 40 şi 50 în luptele interne de partid şi să iasă învingător cu sprijinul „grupului din închisori” şi cel al Moscovei. După care s-a ridicat şi a pornit o politică independentă a României faţă de Uniunea Sovietică.
Ministru al Transporturilor
Pe 6 martie 1945 regele Mihai numea primul guvern dominat de comunişti în urma presiunilor venite de la Moscova (regele României ar fi fost intimidat de trimisul lui Stalin, Vîşinski, care a bătut cu pumnul în masă şi a trântit uşa de a căzut tencuiala – putea şi regele să bată cu pumnul în masă…). Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să fie ministru al Transporturilor în acest guvern. În imaginea de mai jos, proaspătul ministru vorbeşte la mitingul din 6 martie 1945 din Bucureşti care consfinţea „victoria forţelor democrate”.
Uniunea Sovietică s-a folosit de chestiunea Ardealului pentru îngenuncherea României. A existat un comitet sovietic care a analizat soarta Europei de est cu multă vreme înainte de încheierea războiului. Valter Neulander (Valter Roman, tatăl lui Petre Roman) recomanda ca Ardealul să fie independent. Strategii sovietici au ales calea şantajului: vă dăm Ardealul dacă cedaţi. Aşa că în toamna anului 1944 administraţia românească abia instalată a fost alungată şi Ardealul de nord a intrat sub guvernarea Armatei Sovietice. După ce a fost instalat guvernul comunist al lui Petru Groza, sovieticii au permis reinstalarea administraţiei româneşti în Ardeal. Fotografia de mai jos a fost făcută la ambasada sovietică de la Bucureşti pe 14 martie 1945, după retrocedarea Ardealului, de la stânga la dreapta pe scaune: Gheorghe Gheorghiu-Dej, generalul Vinogradov, Petru Groza, Vîşinski şi Guţă Tătărescu (fostul premier liberal al României, tovarăş de drum al comuniştilor).
În 1946, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să facă parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris (de la dreapta la stânga, aşezaţi): generalul Dămăceanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Guţă Tătărescu, Lucreţiu Pătrăşcanu.
Luna noiembrie a anului 1946 avea să fie una extrem de tensionată: urmau primele alegeri după o foarte lungă perioadă de timp (dictatura carlistă urmată de dictatura antonesciană, vezi aici cu ce se ocupa regele Mihai în aprilie 1946). Pe 7 noiembrie 1946 Gheorghe Gheorghiu-Dej participa alături de patriarhul Nicodim şi regele Mihai la o recepţie dată de Ambasada Sovietică.
Pe 19 noiembrie 1946 Gheorghe Gheorghiu-Dej vota pentru „democraţie populară” – alegerile au fost falsificate şi România a intrat la acea dată în epoca comunistă.
Alături de liderul comuniştilor bulgari Gheorghi Dimitrov.
La vârful puterii
În 1950 nu mai erau foarte mulţi în stare să conteste puterea comuniştilor în România. Mai existau câteva grupuri izolate de luptători în munţi – însă clasa politică a perioadei interbelice dispăruse pur şi simplu în închisori sau la canal. Gheorghe Gheorghiu-Dej putea vota liniştit pentru dispariţia judeţelor şi apariţia raioanelor.
În 1951 ziua de naştere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej era aniversată cu modestie proletară. Ana Pauker, Vasile Luca nu erau încă puşi cu botul pe labe, Pătrăşcanu era în închisoare şi se încăpăţâna să nu îşi mărturisească crimele. Nicolae Ceauşescu era prezent la ziua tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej în uniformă de general (se ocupa de educaţia politică a armatei – vezi în stânga imaginii).
În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej îi dădea indicaţii inclusiv lui Mihail Sadoveanu, un scriitor profitor al tuturor regimurilor.
Parada de 1 mai 1953.
Într-un moment de relaxare în 1957, Gheorghe Gheorghiu-Dej alături de Petru Groza.
Ziua de naştere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 1961. Acum este cu adevărat stăpânul României! (în spatele lui se vede Emil Bodnăraş, unul dintre cele mai misterioase personaje ale comunismului românesc şi Nicolae Ceauşescu, care trecuse de la uniformă la costumul civil).
23 august 1964. Douăzeci de ani de la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu şi începutul ascensiunii sale. După douăzeci de ani de lupte din care a ieşit învingător, unul dintre puţinii comunişti supravieţuitori ai epurărilor staliniste, al celui de-al Doilea Război Mondial, al altor epurări staliniste, al luptelor interne din partid, după ce s-a opus cu succes Uniunii Sovietice şi a demarat apropierea României comuniste de statele capitaliste, Gheorghe Gheorghiu-Dej era bolnav cancer. Avea să moară peste şase luni.
Bonus tabloid: Gheorghe Gheorghiu-Dej în chiloţi
Una din rarele imagini cu Gheorghe Gheorghiu-Dej într-o postură neoficială: la mare, jucându-se cu un copil.
Vezi şi partea I a articolului.
Pingback:Gheorghe Gheorghiu-Dej în imagini. De la tinereţe până la bătrâneţe (1) | George Damian
Excelenta documentarea – atat fotografica cat si biografica!
Cei ce nu isi cunosc istoria risca sa o repete – spunea cineva…
Va multumesc ca va dati silinta sa evitam asta, cu atat mai mult cu cat azi perioada comunista pare tot mai fictiva multora.
Gheorghiu-Dej,un mare om. Poate fi considerat „Doctorul” care a adunat poporul sub un singur Drapel de după război şi foamete. A fost iniţiatorul industrializării României, a hotărât necesitatea învăţământului obigatoriu pentru poporul român. Gheorghiu-Dej, este produsul unei societăţi care dorea o scimbare, la acea vreme. Arestarea Mareşalului Antonescu într-un moment critic istoric de către regele naiv, Mihai I, nu a făcut decât să aducă sovieticii în ţară şi să plătim despăgubiri de război, lucru care ne dă de gândit. Iuliu Maniu, nu a satisfăcut invitaţia premierului Britanic, la masa tratativelor fiind supărat pe rege faţă de arestarea Mareşalului Antonescu, singurul care putea încheia un armistiţiu corect cu Rusia. Ambiţii, interese dar, şi multă prostie chiar şi la casa regală.
De ce nu ati respectat regulamentul public privind statutul fotografiilor, specificand sursa acestora? Ele sunt preluate dintr-o sursa libera dar acoperita de o singura regula: obligatia de a prezenta sursa. Ea este Arhivele Nationale ale Romaniei. Site-ul de unde au fost preluate fotografiile este: http://www.arhivelenationale.ro/fototeca/.
Va transcriu mai jos regulile folosirii fotografiilor:
„Modul de citare
Pentru citarea precisă a fotografiilor, utilizatorul va menţiona: numărul fotografiei (afişat în paranteze pătrate), numele complet al bazei de date (Fototeca online a comunismului românesc), data accesării (în paranteze rotunde) şi cota arhivistică (ANIC, fond, partea structurală, subdiviziunea tematică, cota).
Exemplu:
Fotografia #D033, Fototeca online a comunismului românesc, (12.12.2008), (ANIC, fond ISISP, Nicolae Ceauşescu – Portrete, 8/1966).
Momentan, echipa ANR-IICCR lucrează la completarea sursei arhivistice pentru fiecare fotografie în parte.
© Conform legislaţiei în vigoare şi regulamentelor Arhivelor Naţionale ale României, în cazul în care utilizaţi aceaste fotografii, indiferent de scopul ori natura lucrării, sunteţi obligat să menţionaţi sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, precum şi cota arhivistică.”
Pentru deplina corectitudine si onorabilitate fata de munca altor cercetatori.
Georgescu Flavius
Pur şi simplu nu am văzut aceste reguli. Şi chiar dacă le-aş fi văzut nu cred că aş fi făcut mai mult decât să dau un link către pagina fototecii. Să vă explic de ce.
Pagina „Fototeca online a comunismului românesc” poate fi numită oricum, mai puţin o lucrare realizată de cercetători. Nu poate fi numită nici măcar o lucrare realizată de arhivişti.
1. Nu este asumată de vreo persoană, ci de instituţii. Iar instituţiile din România sunt entităţi anonime lipsite de orice responsabilitate. Probabil că oamenii care au lucrat la acest proiect s-au ruşinat de ce au făcut de vreme ce nu şi-au semnat realizarea.
2. Nu respectă normele arhivistice: nu toate imaginile au cota completă (fond, număr dosar, an). O lucrare neterminată se numeşte lucrare neterminată.
3. Descrierea imaginilor este extrem de sumară. Lipsesc din descriere numele unor persoane foarte importante.
4. Din punct de vedere tehnic pagina este o mizerie absolută, o adevărată bătaie de joc. Imaginile nu au ataşate cuvinte cheie care să permită căutări simple, motorul de căutare este absolut primitiv (încercaţi o căutare pentru „Ion Iliescu” să vedeţi ce rezultate primiţi). Asta ca să nu vorbim de faptul că nu este o bază de date dinamică, în stare să suporte căutări încrucişate. Aici nu este vorba de o arhivă electronică, ci de o colecţie de imagini postate pe internet.
5. Din ce văd, activitatea „cercetătorilor” s-a rezumat la scanarea imaginilor şi copierea fişelor de inventar ataşate lor. Nici un fel de activitate suplimentară (cum ar fi identificarea altor personaje, completarea fişelor de inventar cu detalii suplimentare etc.) Practic pentru această muncă nu era nevoie de cercetători, ci de oameni alfabetizaţi cu un minim de cunoştinţe de operare a unui computer.
P.S. Revin. Am găsit o pagină cu numele celor care au participat la proiect. Sunt atât de mulţi încât ar fi trebuit să iasă cel puţin o rachetă intercontinentală din eforturile lor conjugate. Le respect munca, însă am o bănuială că din cei mulţi enumeraţi acolo doar vreo 4-5 au muncit (conform obiceiului pământului). Restul au semnat ca primarii.
Tot respectul pentru munca celor care au realizat „Fototeca”. Însă este o treabă făcută pe jumătate.
Comentariul meu….Solicitati un raspuns in termeni foarte complicati…Intru totul de acord cu observatiile domnului George Damian…Imi pare rau…
In 1953, l-am vazut la Breaza intr-o parcare… Era cu Groza, amandoi incaltati cu cisme „Birger”, din piele rosie. Mancam impreuna cu parintii si fratii mei la o masa, a venit la noi si ne-a intrebat ceva de care nu-mi mai aduc acum aminte…dar mai stiu ca Petru Groza m-a mangaiat pe cap… Apoi, tatal meu, in 11 februarie 1956 a fost arestat pentru 10 ani, (era in conducerea tzaranista din Sibiu) iar mama mea, sefa a plasei liberale din Iernut, doi ani mai tarziu…