Câteva gânduri despre serialul cu Vlad Țepeș de pe Netflix

Am văzut trei episoade din serialul Netflix cu Vlad Țepeș (Rise of Empires 2) și am citit mai multe păreri românești despre serialul ăsta. Îmi permit să am o părere despre părerile altora (și implicit despre serial).

Erorile din film

Reacțiile de până acum se învârt în jurul următoarelor idei:

• Serialul ăsta pune istoria medievală românească în context internațional, ceva ce nu s-a mai făcut până acum. (O afirmație pur și simplu falsă, cine spune așa ceva nu a citit ce s-au ostenit să scrie Șerban Papacostea, Eugen Denize, Tasin Gemil, Viorel Achim – asta așa, la o strigare absolut aleatorie, nici nu are rost să ne pierdem vremea cu afirmația asta, care este pur și simplu jignitoare la adresa a zeci de medieviști români răspândiți de-a lungul mai multor generații).
• În serialul ăsta vedem un „altfel de Vlad Țepeș”. (Discut mai jos despre „cine a fost/ este Vlad Țepeș”).
• Serialul ăsta dovedește că se pot face filme istorice bune care să nu fie pe „tiparul Sergiu Nicolaescu”.
• Serialul ăsta este foarte bine documentat și foarte bine realizat, precizie maximă la redarea „adevărului istoric”.

 

Să începem cu precizia documentării acestui serial, care pe mine unul nu m-a convins. În trei episoade am văzut mai multe inexactități flagrante (posibil să fie mai multe, le scriu pe cele de care îmi amintesc):

• Vlad Țepeș folosește simbolul Ordinului Dragonului (pe tron și pecete) – în condițiile în care nu a fost membru al acestui ordin cavaleresc. Științific știm exact cum arătau pecețile cu care Vlad Țepeș își sigila scrisorile: Nova Plantatio (Sfinții Constantin și Elena care țin un copac dezrădăcinat, simbolizează transferul moștenirii bizantine la nord de Dunăre – este de înțeles de ce producătorii turci nu ar fi folosit o astfel de pecete, presupunând că știau cum arătau pecețile lui Vlad Țepeș).
• Vlad Țepeș spune că și-a câștigat tronul în urma unui duel cu predecesorul său (Vladislav al II-lea) – strict istoric vorbind știm cum a murit Vladislav al II-lea: pe piatra lui de mormânt parcă scrie că „a pierit de sabie la Târgșor”, dar asta înseamnă mai degrabă că a fost capturat și decapitat aici, sau cel puțin asta este interpretarea dată de majoritatea istoricilor.
• Vlad Țepeș îi acuză pe boieri că l-au ucis pe tată-său Vlad Dracul, când de fapt responsabil pentru asta a fost Iancu de Hunedoara.
• Episodul cu pedepsirea boierilor de Paști amestecă lucrurile destul de mult, de Paști au fost pedepsiți târgoviștenii pentru uciderea fratelui mai mare al lui Țepeș (cei bătrâni au fost trași în țeapă, tinerii au fost trimiși să înalțe cetatea de la Poienari). Episoadele cu pedepsiri de boieri sunt mai multe, nu le mai amintesc aici.
• Este inexactă și scena în care Vlad Dracul îi dă pe Vlad și Radu ostatici sultanului Murad al II-lea ca să-și păstreze viața și tronul. Cronicile otomane prezintă lucrurile ușor diferit: Vlad Dracul se prezintă la sultan cu tributul, sultanul îl tratează bine pe voievod în primă fază, după care brusc îl acuză de trădare, îl pune în lanțuri și-l aruncă în închisoare pentru mai mulți ani. Îl eliberează ulterior și-l repune pe tron, Vlad și Radu rămânând ostatici. Tot în documentele vremii Vlad Dracul își exprimă furia și disperarea că fii săi cei mici sunt ostaticii sultanului – adică Vlad Dracul nu a fost chiar genul de om care să-și dea copiii ca să-și scape pielea. (Un cronicar grec parcă îl descrie pe Vlad Dracul drept rău și viclean ca un lup, umbla mereu înarmat și căuta sfadă).
• Scena traversării Dunării de către ieniceri este scoasă din pălărie cu totul. În serial ienicerii traversează Dunărea și atacă niște poziții întărite ale lui Țepeș, tunurile românilor deschid focul și își dezvăluie poziția, iar sultanul Mehmet al II-lea care își ținuse mortierele ascunse trage cu ele asupra românilor și asigură victoria ienicerilor. Lupta asta a fost descrisă foarte bine de sârbul Konstantin Mihailovici care a participat personal la ea: ienicerii au traversat Dunărea noaptea și până în zori și-au construit o poziție întărită cu șanțuri și tunuri, poziție atacată de cavaleria lui Vlad Țepeș fără succes a doua zi dimineață, turcii au menținut capul de pod și au continuat să aducă trupe și tunuri – oastea valahă a trebuit să se retragă în fața superiorității tunurilor turcești. A fost puțin invers ca să zic așa: nu ienicerii au atacat o poziție întărită, ci românii și lupta nu s-a dat noaptea, ci dimineața. (În serial apare și ienicerul Mihailovici, semn că scenariștii au avut acces la relatarea sârbului). (Tot aici avem altă inovație: românii lui Țepeș trag cu arcuri lungi de tip englezesc, ceva ce nu am auzit până acum să fi ajuns pe la noi).
• Se repetă eroarea cu baterea de cuie în capetele solilor turci. Cea mai veche variantă a povestirilor germane despre Vlad Țepeș spune clar că victimele acestei „ironii” a voievodului au fost frânci (cel mai probabil genovezi). Turcii cu cuie bătute-n cap apar în varianta rusească a povestirilor despre Vlad Țepeș.

 

Toate filmele istorice „falsifică istoria”

Toate inexactitățile de mai sus au sens din punct de vedere cinematografic. Folosirea de către Vlad Țepeș a simbolului Ordinului Dragonului redă telespectatorului legătura acestuia cu tatăl său Vlad Dracul. Politica internă a Țării Românești este concentrată în episodul tragerii în țeapă a boierilor. Imaginarul duel dintre Vlad Țepeș și Vladislav al II-lea vine să susțină tema principală a serialului, respectiv duelul dintre Vlad Țepeș și sultanul Mehmet al II-lea. Ecranizarea bătăliei de la traversarea Dunării este mai spectaculoasă în formula aleasă de scenariștii serialului (chiar dacă nu respectă relatarea unui participant direct) și permite să ni-l arate pe sultanul Mehmet al II-lea drept un strălucit tactician. Dacă Țepeș le-ar fi bătut cuie în cap unor genovezi nu ar fi avut nici un sens în acest film. Și tot așa.

Ideea este că ecranizarea unor evenimente istorice nu are cum să respecte în totalitate ceea ce au descoperit istoricii. Inevitabil se ajunge la „compromisuri” pentru a putea face filmul. Și sunt două tipuri mari de astfel de compromisuri: unele obiective (impuse de buget sau de constrângerile scenariului) și unele subiective, care țin de ideea pe care vrea s-o transmită filmul, de interpretarea dată evenimentelor istorice și de relevanța acestei interpretări față de ziua de azi. Cum este modificarea luptei de la traversarea Dunării: scopul acestui episod este să ne transmită că sultanul Mehmet al II-lea era un comandant desăvârșit. (Bine, și Vlad Țepeș este prezentat drept un bun comandant, dar asta e tot în folosul lui Mehmet al II-lea – care e vitejia să bați un prăpădit? Altfel te vede lumea când reușești să înfrângi un adversar cu adevărat periculos!)

Pe scurt: când vine vorba de un film istoric, precizia documentării istorice este din start irelevantă, orice astfel de film este o convenție între scenarist și spectator care permite transmiterea unor idei (asta se aplică tuturor filmelor istorice). Un nivel ridicat de precizie a documentării dă un nivel ridicat de „imersiune” în epocă, de la haine la tehnică etc. Doar că serialul de care vorbim aici mai are o problemă: este o docu-dramă, un documentar cu dramatizare, vedem secvențe de film artistic, intercalate de comentariile unor istorici. Și aici mi se pare că avem de-a face cu o păcăleală – invariabil porțiunile de dramatizare sunt supuse convențiilor cinematografice, iar oamenii de știință invitați sunt siliți să le accepte fără să le comenteze. (Clar ar fi o inovație o astfel de docu-dramă în care experții invitați critică cu severitate scenele anterioare, dar cred că ar merita încercată formula.) (Încă o observație: serialul de care vorbesc îl face pe Vlad Țepeș să folosească simbolul Ordinului Dragonului, asta în vreme ce istoricii români care apar Mihai Hasan și Andrei Pogăciaș sunt de fapt susținători ai tezei conform căreia nici măcar tatăl lui Vlad Țepeș nu a fost membru al Ordinului Dragonului. Formatul ăsta de docu-dramă poate fi și amuzant dacă ești atent la detalii). Principala problemă cu docu-drama este că prezența experților cauționează licențele artistice din segmentele de dramatizare – cum ziceam: o păcăleală.

 

Cine este Vlad Țepeș

Revenind la serialul de pe Netflix cu Vlad Țepeș: principala problemă este că nu se înțelege ce vrea voievodul român. Tema principală a serialului este dorința lui Vlad Țepeș să se bată în duel cu Mehmet al II-lea și să-l ucidă, dorință devenită obsesie, asta după ce în copilărie Mehmet al II-lea l-a învins pe Vlad Țepeș într-o luptă cu sabia (de antrenament). Pe de altă parte Mehmet al II-lea din serial este suzeranul perfect: pentru el Vlad Țepeș și Radu cel Frumos sunt un fel de frați mai mici, are grijă de ei, îi pune pe tron, este gata să-i apere. În fața acestei mărinimii Vlad Țepeș este un vasal necredincios, violent și necivilizat. Acțiunile lui Vlad Țepeș din film nu prea au sens, sunt aproape iraționale. Zice ceva voievodul din film de țara lui, dar nu foarte convins, cel mână pe el în luptă de fapt este dorința de a-l ucide pe Mehmet al II-lea ca să se răzbune pe anii de captivitate și statutul de vasal pe care-l percepe drept umilitor.

Într-adevăr, Vlad Țepeș din serialul de pe Netflix este cumva diferit de alte realizări cinematografice dedicate lui până acum și cumva mai apropiat de personajul istoric. Problema eu o văd în întrebările: „cine este Vlad Țepeș (pentru noi)?” versus „cine a fost Vlad Țepeș (de-a lungul anilor)?” În cronicile interne singura amintire despre Vlad Țepeș este reprezentată de episodul pedepsirii târgoviștenilor. Documentele interne de la Vlad Țepeș nu sunt cu nimic diferite de cele ale altor voievozi munteni, iar corespondența lui cu brașovenii la fel nu iese în evidență dacă o comparăm cu cea a altor voievozi. Soarta istorică a lui Vlad Țepeș a fost decisă de povestirile germane despre el, cel mai probabil redactate de parohul Bisericii Negre Johannes Reudel (în cea mai veche variantă a textului Țepeș este desemnat drept tiran și comparat cu împăratul roman Nero – semnale că autorul textului a beneficiat de o educație înaltă la vremea aceea). Faptele lui Țepeș din povestirile germane le găsim și la Ștefan cel Mare, cam la aceeași intensitate (sau la Mihail Szilagyi, unchiul lui Matei Corvin, care a făcut cu bistrițenii exact ce a făcut Țepeș cu târgoviștenii). Pachetul de orori făptuite de Țepeș (nu fără provocare, un boier muntean le reproșează brașovenilor „și amintiți-vă cine a început să pună oamenii în țepe?”, semn că nu Țepeș a fost primul) a „beneficiat” de invenția tiparului și i-a asigurat o „carieră” peste secole.

Primul istoric care l-a scos la lumină pe Țepeș așa cum îl știm a fost austriacul Johann Christian Engel (care de altfel a stabilit coordonatele istoriografice ale mai multor voievozi români, de exemplu Mihai Viteazul, pe care unii cronicari de-ai noștri nu-l prea aveau la suflet, de principiu mie unuia îmi pare că istoriografia română din secolul al XIX-lea este de fapt o lungă polemică cu Engel). Dacă Engel îl vedea pe Vlad Țepeș drept un erou, istoricul român Ioan Bogdan nu avea nici o rezervă în 1896 să-l diagnosticheze pe voievod drept bolnav psihic (și Ioan Bogdan se pricepea la evul mediu românesc!). Pentru noi cei din ziua de azi Vlad Țepeș pendulează între erou național și vampir internațional, destul de greu de fixat pentru publicul larg (deși Matei Cazacu a publicat relativ recent cea mai zdravănă monografie dedicată voievodului, totuși nu mi se pare foarte accesibilă oricui).

 

„Sergiu Nicolaescu” de ieri și de azi

Și așa ajungem la chestiunea „Sergiu Nicolaescu” și filmele istorice românești din perioada comunistă. Nu este nimic complicat aici: între 1947-1989 România a fost un stat totalitar (mă rog, mai dinainte, dar nu s-au făcut multe filme anterior), iar toate realizările culturale erau finanțate de stat și trebuiau să fie conforme cu tezele Partidului Comunist Român. Filmografia istorică „Sergiu Nicolaescu” (au fost mai mulți regizori și scenariști implicați în realitate) redă tezele privind istoria românilor stabilite de PCR – teze care au suferit tot felul de modificări de-a lungul timpului. Din punctul de vedere al documentării trebuie să așteptăm genericul la aceste filme și vom recunoaște acolo zeci de nume de istorici care au fost consultanți științifici, istorici ale căror articole și cărți stau în picioare și în ziua de azi. Chestiunea cu condamnarea filmelor istorice „Sergiu Nicolaescu” ține mai mult de procesul de re-educare și re-scriere a istoriei românilor. Deocamdată școala „demitizatorilor” nu a produs mare lucru dincolo de critica erorilor istoriografiei din perioada comunistă. Tezele istorice ale PCR erau perfect coerente (conform ideologiei de atunci, nu și valide) și permiteau realizarea unei filmografii – în ziua de azi și în condițiile „demitizării” istoriografiei române este mai greu să faci filme istorice românești, pur și simplu nu prea ai pe ce să construiești un scenariu. (Filmul „Aferim!” este o amețeală profund ideologizată, fără multe legături cu istoria). Revenind la chestiunea consultanților științifici pentru filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu: filmele în sine conțin erori istorice flagrante în ciuda unor consultanți de altminteri absolut onorabili din punct de vedere științific. În mod ciudat fenomenul se repetă și în ziua de azi (când nominal cel puțin nu mai avem o societate totalitară condusă de tezele unui partid unic), respectiv cei doi consultanți istorici români din filmul despre Vlad Țepeș (Andrei Pogăciaș și Mihai Hasan) contrazic din punct de vedere științific teza apartenenței lui Vlad Dracul la Ordinul Dragonului, însă o acceptă în filmul pe care îl cauționează cu prezența lor.

Foarte pe scurt: orice film istoric este „fals”, din considerente obiective și ideologice, iar filmul cu Vlad Țepeș de pe Netflix merge pe același traseu. Genul de docu-dramă este o mică păcăleală, prezența unor istorici în film nu garantează eliminarea tuturor erorilor. Ca de obicei, cine plătește comandă muzica, filmul de care vorbesc aici este în beneficiul ideologiei neo-otomane promovată de guvernul Turciei de azi (un fel de „Sergiu Nicolaescu” în slujba lui Erdogan, cine mai citește ce se întâmplă prin regiune știe la ce mă refer când vorbesc de neo-otomanism). Personal nu văd de ce aș fi mândru de un film care servește ideologia unui alt stat doar pentru că apare în acest film un personaj istoric românesc.

În substrat discuția despre noul film cu Vlad Țepeș este despre noi: cine suntem, de unde venim și încotro ne ducem? Răspunsul este că nu știm, se ocupă alții să răspundă la întrebările astea.

 

 

Alte articole cu și despre Vlad Țepeș

• Cum a devenit homosexual Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş
• Vlad Țepeș și cometa Halley
• Cum şi unde a fost capturat Vlad Ţepeş de Matei Corvin
• Fratele lui Vlad Țepeș, Mircea Dracul, întindea mațele turcilor pe malul Dunării
• Ce le făcea Vlad Țepeș femeilor
• Vlad Țepeș și țiganii
• O comparație între Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare
• O victorie puțin cunoscută a lui Vlad Țepeș, în Bosnia
• Vlad Țepeș versus Dracula – cum își zicea voievodul în documente
• Românii n-au câştigat nici o bătălie. Campania lui Vlad Ţepeş de la sudul Dunării, 1462
• Vlad Ţepeş a fost sârb. Sau aşa spun sârbii
• După ce a fost sârb, Vlad Ţepeş devine şi puţin bulgar